- Editorial - nr. 157 / 13 August, 2013 Insinuarile ca Eminescu n-ar fi roman sunt de domeniul himericului si se explica prin aceea ca poetul se indignase impotriva scursorilor straine, «bulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire». Rand pe rand, Eminescu a fost turc, albanez, persan, suedez, rus, bulgar, sarb, rutean, polon, armean. Unui calomniator el ii raspunde cu aceste cuvinte perfect intarite de documente: «... eu nu ma supar deloc de modul cum se reflecta persoana mea in ochii dumnitale, caci de la asa oglinda nici nu ma pot astepta la alt reflex. Dar acest reflex nu schimba deloc realitatea; el nu ma opreste de-a fi dintr-o familie nu numai romana, ci si nobila, neam de neamul ei si - nu va fie cu suparare -, incat va asigur ca intre stramosii din Tara de sus a Moldovei, de care nu mi-e rusine sa vorbesc, s-o fi afland, poate, tarani liberi, dar jidani, greci si pazitori de temnite macar niciunul»”. (George Calinescu - "Poetul national” - in "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”). Am plecat, deloc intamplator, in prezentele demersuri ale subsemnatului, urmand asupra "Doinei”, tocmai de la acest citat al lui George Calinescu, privind insinuarile ca Eminescu n-ar fi roman, adica din neamul nobil romanesc, ale unor detractori acoperindu-se de rusine, pentru care geniul autohton trebuie maculat, trebuie injurat, trebuie hulit. Pentru ca nu de azi, nici de ieri, pe aceste meleaguri, valorile au fost umilite, desconsiderate, neglijate, ofensate sub dihonia si blestemul dezunirii neamului romanesc. Nascut in Calinestii Sucevei, cu inaintemergatori ajunsi aici de prin partile Maramuresului, inca de la 14-16 ani Eminescu a inceput sa-si caute izvoarele neamului lui, sa-si cerceteze pornirea radacinilor romanesti. Nu zadarnic pleaca el, in 1866, spre Ardeal, dupa un popas si la Targu-Mures, la "Calul alb”, apoi, insotit de seminaristii Ion