DECLARAŢIA ZILEI: „Momentul de faţă este unul special pentru municipiul Bistriţa: semnarea contractului de execuţie pentru cel mai mare proiect cu finanţare europeană”- Ovidiu Teodor Creţu, primar Bistriţa -AA+A
Proiectul care vizează reabilitarea Centrului Istoric al municipiului Bistriţa a fost semnat. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 50 de milioane de lei foto: primaria BistritaSemnarea contractului pentru execuţia proiectului „Regenerare urbană a Centrului Istoric Bistriţa, Axa Turistică 1, 2, 3” a avut loc astăzi, eveniment la care au asistat reprezentanţii firmei care a câştigat licitaţia, TCI CGSA Cluj – Dorin Oltean şi Bazil Man, respectiv echipa de specialişti a municipalităţii, care s-a implicat în desfăşurarea demersurilor.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 44.996.170,67 lei, însă dată fiind amploarea şi complexitatea lucrărilor, firmele interesate de execuţia acestuia au format 12 asociaţii:
Ovidiu Teodor Creţu: „A fost o bătălie, 12 asocieri de firme şi-au disputat execuţia acestui contract. Doar patru au depus, însă, oferte eligibile. Valoarea de adjudecare a execuţiei proiectului este de aproape 19 milioane de lei şi va fi realizat în maxim doi ani. Lucrările sunt dedicate bistriţenilor şi am folosit oportunităţile pe care le avem: fondurile europene. Rigurozitatea cu care s-a lucrat până acum demonstrează că cei care câştigat licitaţia trebuie să facă totul bine şi corect. Programarea lucrărilor va fi astfel făcută încât să nu existe zone blocate total, iar lucrările efective vor începe după Zilele municipiului Bistriţa”, a spus primarul Ovidiu Teodor Creţu.
Dorin Oltean (reprezentant TCI CGSA Cluj)
„Şi pentru noi este un moment emoţionant, deşi suntem învăţaţi cu proiecte de anvergură. Tocmai am terminat la Zalău o lucrare de 6 milioane de euro. Mulţumim primăriei şi consiliului