Pentru prima dată, Teo a fost mustrată de fiica ei, care nu a fost de acord ca ea să-şi achiziţioneze un Segway, o bicicletă specială electrică cu auto-echilibru, care a devenit un fenomen mondial de la lansarea sa în 2001.
Maia a considerat că Segway-ul este un mijloc de transport mult prea periculos pentru mama ei, astfel că a pus piciorul în prag şi nici nu a mai vrut să audă de acest subiect.
"Când a auzit Maia că vreau să îmi cumpăr un Segway, cu care să mă deplasez de colo- colo, a luat foc! Mi-a zis: << Mamă, pentru prima oară în viaţa mea eu îţi interzic ceva>>. A început să vină cu argumente încercând să mă facă să înţeleg de ce nu este de acord să iau ce îmi doresc. Mi-a explicat că este periculos, că pot să mă accidentez grav chiar dacă sunt atentă şi până la urmă a trebuit să o ascult. Ce să fac, nu mă lăsa! Până la urmă ne-am luat role şi mergem să ne plimbăm împreună prin parc", a povestit Teo Trandafir pentru WOWbiz.ro.
Pentru prima dată, Teo a fost mustrată de fiica ei, care nu a fost de acord ca ea să-şi achiziţioneze un Segway, o bicicletă specială electrică cu auto-echilibru, care a devenit un fenomen mondial de la lansarea sa în 2001.
Maia a considerat că Segway-ul este un mijloc de transport mult prea periculos pentru mama ei, astfel că a pus piciorul în prag şi nici nu a mai vrut să audă de acest subiect.
"Când a auzit Maia că vreau să îmi cumpăr un Segway, cu care să mă deplasez de colo- colo, a luat foc! Mi-a zis: << Mamă, pentru prima oară în viaţa mea eu îţi interzic ceva>>. A început să vină cu argumente încercând să mă facă să înţeleg de ce nu este de acord să iau ce îmi doresc. Mi-a explicat că este periculos, că pot să mă accidentez grav chiar dacă sunt atentă şi până la urmă a trebuit să o ascult. Ce să fac, nu mă lăsa! Până la urmă ne-am luat role şi mergem să ne plimbăm