Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple a anunţat când va lansa noul iPhone

Publicat in CityNews Alba, marți 13 august 2013 ·

Apple va intra în perioada sărbătorilor de iarnă cu noi generaţii ale iPhone şi iPad, principalele produse ale companei, şi noi modele din gama Mac, sperând să-şi consolideze poziţia pe o piaţă aglomerată într-un moment delicat pentru companie.

Apple va prezenta următorul iPhone în cadrul unui eveniment planificat pentru 10 septembrie, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei, transmite Mediafax.

Noi modele iPad, inclusiv o variantă mai subţire şi un iPad mini cu ecran de înaltă rezoluţie, vor fi lansate ulterior, la timp pentru sezonul sărbătorilor de iarnă, au afirmat sursele citate.

Compania a anunţat în iunie că va prezenta în a doua parte a acestui an o nouă variantă a sistemului de operare iOS, precum şi o nouă generaţie de computere Mac.

IPhone şi iPad au generat în trimestrul al doilea 70% din vânzările companiei.

Apple trece printr-o perioadă dificilă, după scăderea preţului acţiunilor cu o treime faţă de nivelul record înregistrat în luna septembrie a anului trecut, pe fondul frânării creşterii profitului şi absenţei lansărilor mari de produse în acest an.

Analiştii anticipeaz că Apple va lansa în acest an şi o variantă iPhone cu preţ mai mic, destinată în principal pieţelor emergente.

Directorul general Tim Cook a declarat anterior că Apple va lansa noi produse începând din aceast toamnă şi pe parcursul anului viitor.

Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze informaţiile.Apple va intra în perioada sărbătorilor de iarnă cu noi generaţii ale iPhone şi iPad, principalele produse ale companei, şi noi modele din gama Mac, sperând să-şi consolideze poziţia pe o piaţă aglomerată într-un moment delicat pentru companie.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 20 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 13 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

ȘEDINȚA PSD pe amendamentul Iohannis. Marcel Ciolacu: Le recomand colegilor să voteze împotrivă / „Nu se pot da legi pentru o singură persoană”

Gandul acum 44 minute
PSD a convocat Biroul Permanent Național pentru a decide dacă va vota legea prin care șeful statului, Klaus Iohannis, să nu fie nevoit să-și dea demisia cu trei luni mai devreme pentru a candida pe listele de la alegerile parlamentare. UPDATE 12.18

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum o ora
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian

HotNews acum 29 minute
Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms. Pe locul al doilea s-a situat

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum 34 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum o ora
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

Vremea

București
acum

25°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

23°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°