Legea republicată a notarilor publici şi a activităţii notariale are prevederi care i-ar putea bulversa pe clienţii care încheie un act la notar, de la contracte de vânzare-cumpărare până la împuterniciri.
Legea Notarilor Publici nr 36/1995 actualizată şi republicată aduce noutăţi importante, iar una dintre acestea este faptul că actul autentic încheiat la notar se va întocmi într-un singur exemplar original, care se va păstra în arhiva notarului public, iar părţile vor primi câte un duplicat. Acest lucru este valabil începând din această săptămână.
La articolul 98 din Legea Notarilor Publici nr 36/1995 actualizată şi republicată se arată:
(1) Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstreaza în arhiva notarului public
(2) Exemplarul original al înscrisului autentificat, împreună cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în faţa notarului public de către părţi sau de către reprezentanţii lor şi, după caz, de cei chemaţi a încuviinţa actele pe care părţile le întocmesc, de martorii-asistenţi, atunci când este cerută prezenţa lor, şi, după caz, de cel care a redactat înscrisul, în condiţiile prezentei legi
(3) Prin anexa care face parte integrantă din înscris se înţelege orice înscris ataşat înscrisului principal, care detaliază sau completează conţinutul acestuia din urmă şi a fost declarat ca atare de către părţi. Înscrisurile care constituie documentaţia necesară autentificarii se reţin la dosarul actului şi nu se consideră anexe
(4) Părtile vor primi un duplicat de pe actul original. Duplicatul actului notarial are forţa probantă prevăzută de lege ca şi originalul actului.
În acest fel se va reduce şi chiar elimina posibilitatea falsificării înscrisurilor notariale ce poarta semnăturile părţilor. Procedura încheierii actului notaria