De ce a coborât cota de încredere în politicieni şi în instituţiile statului de drept atât de îngrijorător? De ce şi-a dat duhul presa printată? De ce nu fac rating anumite televiziuni? Fiindcă s-a pierdut măsura ori fiindcă nu se mai măsoară cu aceeaşi unitate de măsură… Când vezi cu ochii tăi o realitate şi vine cineva să te chiorască în faţă, evident că acel cineva, fie prieten, fie duşman, fie politician, fie jurnalist, nu mai contează. De demonstrat.
O vreme am citit ziarul lui Petre Mihai Băcanu, stând cu ochii pe Doina Cornea, Seniorul Coposu, Octavian Paler, regele Mihai…, dar, după alungarea lui PMP şi schimbarea cu 180 grade a atitudinii faţă de adevăr, am renunţat. Au urmat la rând alte publicaţii, radiouri şi televiziuni, toate abandonate în momentul când începeau să facă din negru alb şi din alb negru.
Cum se prăbuşesc idolii
Am crezut în Theodor Stolojan până la confiscarea valutei, la fel cum am crezut în Traian Băsescu până la pierderea flotei şi la mătrăşirea lui Petre Roman. De asemeni, am crezut în Adrian Năstase până la dirijarea preferenţială a banilor guvernamentali pentru publicitate în presă. Am crezut şi în Monica Macovei, dar numai până la concentrarea tuturor numirilor de magistraţi în mâna preşedintelui, când am înţeles că Justiţiei i s-a hărăzit un tătuc…
Deoarece, ca fiinţă raţională, nu poţi accepta să fii păcălit, minţit în faţă şi pe banii tăi de către politicieni şi mass-media, căci adevărul celor văzute şi simţite pe propria piele nu poate fi contestat. Fiindcă un om raţional nu poate citi într-un jurnal că scăderea TVA la pâine cu 15% e o măsură bună, iar în altul, că e o măsură proastă, că exploatarea aurului la Roşia Montană şi a gazelor de şist este necesară României pentru unii, dar catastrofală pentru alţii, că preşedintele Băsescu a lovit un copil, sau că nu l-a lovit, deşi nu pixelul
