Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CET Hidrocarburi a fost amendat de Protecţia Consumatorilor pentru practici abuzive

Publicat in Glasul Aradului, marți 13 august 2013 ·

În urma unei sesizări depuse de un arădean la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Arad, CET Hidrocarburi a fost amendat cu 10.000 de lei. Conform documentelor întocmite de comisari, sancţiunea a fost aplicată „pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor (articolul 9 din OG 21/92)”, care stabileşte că „operatorii economici sunt obligaţi să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive”.

Locatari discriminaţi

Constantin Popa povesteşte că asociaţia de proprietari din Blocul N de pe Aleea Romanţa a hotărât în anul 2012 să se treacă la contorizarea individuală a consumului de gaze naturale. Acesta susţine că lucrările au decurs normal până în lună martie 2013, când la scara A au fost montate contoarele indivi­duale. „Pentru scara B este necesar instalarea unei conducte care să facă legătură între cele două scări. Pentru această lucrare este nevoie de avizul SC CET-H SA Arad. Acest aviz ne este refuzat de SC CET-H SA Arad, cu toate că în fişa tehnică se obliga la acordarea avizului în 15 zile de la depunerea documentaţiei. Documentaţia a fost depusă în lună martie 2013. Astfel că cetăţenii aceluiaşi imobil sunt supuşi discriminării. Unii cetăţeni, de la scara A, au dreptul la contorizare individuală, iar alţii, de la scara B, nu au dreptul la contorizare individuală. Aceasta pentru că, o instituţie a Statului Român nu doreşte să acorde acel aviz pentru continuarea lucrărilor. La solicitarea individuală a 17 locatari, pentru obţinerea avizului de contorizare individuală a consumului de gaze naturale, SC CETH SA Arad, răspunde că avem reţea de gaze şi nu este de acord cu debranşarea. Nici un locatar, prin adresa depusă individual în data de 28.06.2013 şi înregistrată la SC CET-H SA Arad de la numărul 3858, până la numărul 3870, nu solicită debranş

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 2 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum 32 minute
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum o ora
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Iran: Un diplomat al liniei dure şi singurul moderat, în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 32 minute
Votul pentru înlocuirea lui Ebrahim Raisi după decesul acestuia într-un accident de elicopter s-a rezumat la o cursă strânsă între singurul moderat dintr-un grup de patru candidaţi şi protejatul liniei dure a liderului suprem, scrie Reuters. Cu pest

Messi nu va juca sâmbătă pentru Argentina în meciul cu Peru

Mediafax acum 49 minute
Cel care a câştigat de opt ori Balonul de Aur s-a accidentat la coapsă în victoria Argentinei cu 1-0 în faţa Chile. Deşi nu a participat la antrenamentul de joi, rapoartele sugerează că Messi ar putea fi apt pentru meciul Argentinei din sferturile d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°