Filmele în care muzica are un rol principal, documentare despre viaţa artiştilor, musical-uri, concerte şi câteva din cele mai bune pelicule româneşti din toate timpurile – acestea sunt vedetele celei de a doua ediţii a Alba Iulia Music & Film Festival, care va avea loc între 5 şi 8 septembrie în Cetatea Alba Carolina.
Singurul festival de acest gen din România, Alba Iulia Music & Film Festival propune o combinaţie unică între filme care vorbesc despre muzică sau muzicieni şi posibilitatea de a vedea live solişti sau trupe care se regăsesc pe coloana sonoră a unui film din program, într-un mix cât mai divers de genuri.
Iubitorii de muzică autentică românească vor avea parte de o seară specială prin proiecţia filmului „Balkan Melodie”, povestea lui Marcel Cellier, omul care l-a descoperit pe Gheorghe Zamfir şi l-a făcut cunoscut în Occident. În aceeaşi peliculă apar Ioan Pop şi grupul Iza, care vor „coborî” apoi de pe ecran pe scena festivalului pentru un recital live. Ioan Pop face senzaţie în concerte cântând la vioară, zongoră, braci şi alte instrumente tradiţionale, iar grupul Iza are ca misiune păstrarea muzicii autentice, de calitate, din Maramureş.
Printre filmele străine prezente în festival se află şi „Marley” (Marea Britanie, 2012), un documentar despre viaţa şi muzica celebrului artist Bob Marley. Cu imagini rare de arhivă şi realizat cu sprijinul familiei Marley, filmul recompune traseul parcurs de cel pe care mulţi l-au numit un „profet social şi politic”. „Vedere de pe pod: sunetul Istanbulului” (Germania, 2005) propune o plimbare prin muzica oraşului ce leagă două continente, iar „Mizerabilii” (Marea Britanie, 2012) este adaptarea pentru marele ecran a unui musical ce face senzaţie pe scenele din întreaga lume de aproape trei decenii.
Printre cei care vor susţine concerte se numără trupa VUNK, un nume în spat