Acesta este genul de lectură care ar trebui să devină obligatorie prin şcoli sau măcar licee şi facultăţi de istorie, nu de alta, dar regimul totalitar comunist (cu forma sa dejisto-ceauşistă) trebuie demontat bucată cu bucată, căci lupta cea mai grea se dă tot în mentalul unui popor, condamnarea oficială a comunismului fiind necesară, dar insuficientă pentru această amplă deconstrucţie.

Vladimir Tismăneanu a strâns, într-o sin­gură carte, Lumea secretă a no­men­cla­turii, nenumărate amintiri politice per­sonale, dorind să ofere istoriografiei ro­mâ­neşti materie primă, chi­puri ale celor care au cons­truit regimul totalitar co­munist în România, căci „is­toria nu a fost făcută de anonimi“ sau doar de Dej şi familia Ceauşescu. Au­torul oferă portretele uno­ra dintre reprezentanţii de marcă ai nomenclaturii comuniste din România, pe unii dintre ei cunoscându-i nemijlocit, prin intermediul anturajului, familiei sau studiilor universitare, atât no­menclaturişti de prim-plan, cât şi unii mai mici şi modeşti – balta roşie avea des­tul peşte, de diverse dimensiuni, doar ro­tiţe în aparatul de stat comunist.

Portetele au tuşe închise, în ma­rea lor majoritate. De cele mai multe ori, diagnosticul lui Tis­măneanu este necruţător, po­li­tologul neezitând să taie în car­ne vie. Nu se fereşte să descrie implicarea părinţilor săi în utopia comunistă. Rolul lor – departe de a fi unul din prim-plan. Ambii părinţi au făcut parte, pentru o scurtă perioadă, din nomenclatura co­mu­nistă, acesta fiind şi motivul pentru care Vladimir Tismăneanu a reuşit să întâl­neas­că numeroase pistoane ale regimului to­talitar. „M-am născut într-o familie a stân­gii marxiste. Aşa cum un credincios se consideră catolic, protestant, ortodox, musulman, părinţii mei se considerau marxişti. A-i întreba ce religie au, a le atri­bui o apartenenţă etnică ar fi fost în ochii lor o desfigurare