Departamentul american de Justiţie a blocat marţi fuziunea dintre American Airlines, aflată în faliment, şi US Airways Group, care ar fi dus la crearea celui mai mare operator aerian la nivel mondial.
Propunerea de fuziune încalcă legislaţia antitrust din SUA, ar reduce concurenţa în sectorul de profil şi ar duce la creşterea preţurilor pentru consumatori, potrivit acţiunii deschise de reprezentanţii Departamentului de Justiţie la un tribunal federal din Washington, relatează Bloomberg.
Departamentul a iniţiat acţiunea de blocare a tranzacţiei întrucât US Airways nu ar mai fi avut motive să reducă preţurile, astfel că tarifele de călătorie ar fi crescut, a declarat o sursă apropiată situaţiei.
Decizia este surprinzătoare pentru analişti şi reprezentanţii industriei aviatice, marcând o schimbare a strategiei instituţiei care a permis unor şase transportatori aerieni neprofitabili să fuzioneze, în ultimii cinci ani, pentru reducerea costurilor.
Pentru AMR, compania mamă a American Airlines, care şi-a declarat falimentul în noiembrie 2011, fuziunea ar fi permis finalizarea reorganizării şi ieşirea din insolvenţă.
Autorităţile antitrust din Uniunea Europeană au aprobat fuziunea la începutul acestei luni, după ce companiile au acceptat că renunţe la o cursă dus-întors între aeroportul londonez Heathrow, cel mai aglomerat din Europa, şi Philadelphia.
US Airways şi American Airlines au susţinut că fuziunea de 14,3 miliarde de dolari nu pune în pericol concurenţa. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »