Rafinarea şi comerţul cu produse petroliere au ajuns pe profit operaţional, dar energia, sector unde cea mai mare companie din România a investit peste 600 mil. euro, este sub aşteptări.
Petrom, cea mai mare companie din România, a ajuns în primul semestru al anului la un profit net de 2,39 miliarde de lei (545 de milioane de euro), în creştere cu 18% comparativ cu perioada similară a anului trecut, surpriza acestei prime jumătăţi de an fiind evoluţia pozitivă a rezultatelor de pe segmentul de rafinare şi marketing (vânzarea de produse petroliere).
Producţia de energie, segment în care Petrom a investit 530 de milioane de euro într-o centrală pe gaze mai mare decât un reactor de la Cernavodă, a evoluat sub aşteptări. Vânzările consolidate ale Petrom în prima jumătate a acestui an au ajuns la 11,5 miliarde de lei (2,6 miliarde de euro), în scădere cu 5% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
„Creşterea profitului net a fost generată de mai mulţi factori. Anul trecut, în prima jumătate din 2012, rafinăria Petrobrazi a fost oprită timp de 6 săptămâni pentru revizii. Anul acesta nu a mai existat această situaţie, ceea ce a dus la un plus de 600 de milioane de lei pe partea de rafinare şi marketing“, a spus Mariana Gheorghe, directorul general executiv (CEO) al Petrom, companie controlată de grupul petrolier austriac OMV. Statul mai deţine 20% din Petrom.
Potrivit datelor semestriale consolidate pentru primul semestru prezentate ieri de companie, EBIT-ul (profit operaţional înainte de taxe şi impozite) pe rafinare şi marketing a ajuns la 173 de milioane de lei, faţă de pierderile de 237 de milioane de lei consemnate anul trecut.
De asemenea, gradul de utilizare al rafinăriei Petrobrazi a ajuns în primul semestru al anului la 89%, faţă de 61% înregistrat anul trecut.
„Rafinarea a fost anul acesta mult mai bună. An