Cunoscutul muzician este onorat de trustul Intact, în cadrul campaniei “Români buni europeni”
■ Jurnalul Naţional: Noi, românii, nu prea ştim să ne apreciem valorile, atât timp cât ele sunt în viaţă. Nu le prea cinstim nici după ce ele nu mai sunt pe Pământ, dar asta e o altă discuţie. De ce crezi că nu ne onorăm oamenii valoroşi?
■ Nicu Alifantis: Din prostie, din orgoliu, dintr-un motiv că hai, să mai moară şi capra vecinului, din nepăsare, din mentalitatea că dacă tot e de-al meu din urbe, judeţ, ţară, cu ce e mai bun decât mine?! Cred că avem o problemă cu noi înşine, că nu suntem în stare să depăşim mentalitatea ce ni s-a insuflat încă acum 50 de ani, cum că toţi suntem egali, că nimeni nu-i de neînlocuit şi aşa mai departe. Apreciez foarte tare campania iniţiată de Grupul Intact (n.n. “Români buni europeni”). E un pas spre normalitate, chiar dacă timid, dar este. Această iniţiativă aparţine unor oameni foarte tineri şi asta este încurajator. Le mulţumesc şi mă simt onorat că s-au gândit la mine.
■ Suntem noi buni europeni? Prin ce?
■ Uneori suntem, de cele mai multe ori nu, dar asta face parte dintr-un lung proces de educaţie la care ar trebui să ne supunem cu toţii în egală măsura. Pentru asta ar fi vital să călătorim mult, să ne lovim la modul fizic de civilizaţie. Cred că ar mai trebui şlefuite cultul bunului simţ, respectul pentru istoria acestui neam, pentru aproapele nostru, dar mai ales respectul de sine. Mă întrebai prin ce suntem buni europeni? Am putea fi prin cultură, bun simţ, valoare, talent. Încă mai supravieţuiesc câteva generaţii care posedă aşa ceva. Temerea pe care o am este legată de noile generaţii, pentru care, din păcate, sărăcia, incultura, starea de turmă în care suntem ţinuţi de mai marii noştri fac din ce în ce mai utopică ideea de-a deveni europeni în adevăratul sens al cuvântului.
Cine pe