Federaţia Generală a Sindicatelor Familia (FGS Familia), Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor din România (SNPDR) şi Sindicatul Drumarilor (SD) "Elie Radu" susţin că salariaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) care nu au semnat actele adiţionale de reducere a salariilor şi-au primit remuneraţiile aferente lunii iulie reduse cu până la 50%, se arată într-un comunicat.
CNADNR a încălcat prevederile CM "prin excepţie de la art. 41 alin. (1) din Legea 53/2003 Codului Muncii" şi ale CCM în vigoare, decizând "plata drepturilor salariale ale personalului care nu a semnat actele adiţionale de modificare ale acestuia se va face la nivelul salariilor ajustate", se arată într-un comunicat, semnat de FGS Familia.
"Solicităm public, în regim de urgenţă, Consiliului de Administraţie al CNADNR şi Guvernului României să se autosesizeze pentru verificarea modului nelegal şi abuziv al încălcării flagrante a legislaţiei muncii interne şi internaţionale, în politica salarială a companiei", conform unui comunicat de presă al SNPDR.
"Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM) din ţară au fost sesizate pentru a efectua controale la Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) din Braşov, Cluj, Iaşi şi Bucureşti unde au fost emişi fluturaşi, au fost întocmite ştatele de plată şi au fost plătite salariile şi sporurile diminuate", conform comunicatului semnat de SD "Elie Radu".
Sindicaliştii solicită Curţii de Conturi să verifice motivele depăşirii fondului de salarii pe anul trecut la CNADNR, considerând că există prejudicii pe care conducerea executivă încearcă să le acopere prin încălcarea drepturilor salariaţilor, obligându-i să semeneze acte adiţionale pentru reducerea salariilor.
SD "Elie Radu" şi SNPDR au depus mai multe acţiuni în instanţă pentru apărarea drepturilor membrilor şi recuperarea salariilor tăiate ab