Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, spune că "îi pare rău" că "cetăţeanul Radu Mazăre, un primar cu experienţă, nu a ştiut să gestioneze" conflictul pe care l-a avut cu fotbalistul Hamza Younes, el adăugând că speră ca ministerul de Interne să-i pedepsească "pe cei vinovaţi".
"Îmi pare rău de ce s-a întâmplat acolo şi îmi pare rău că cetăţeanul Radu Mazăre, un primar cu experienţă, nu a ştiut să gestioneze un astfel de eveniment, mai ales că este un cunoscător al mării şi astfel de incidente pe mare ar trebui tratate într-un mod special", a afirmat, marţi, primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, coleg de partid cu Radu Mazăre.
Edilul ploieştean spune că speră ca reprezentanţii Ministerului de Interne "să-şi facă datoria şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi".
"Sper în acelaşi timp ca Hamza să nu fie afectat de acest incident şi să aibă acelaşi joc bun şi aceleaşi rezultate cu echipa FC Petrolul", a mai spus primarul municipiului Ploieşti.
Atacantul tunisian al echipei Petrolul Ploieşti, Younes Hamza, a depus, luni după-amiază, o plângere la Poliţia Mamaia împotriva a doi bărbaţi care l-ar fi agresat şi care, potrivit declaraţiilor sale, ar fi gărzi de corp ale primarului Constanţei, Radu Mazăre.
Atacantul tunisian a declarat că a avut o altercaţie verbală cu primarul Radu Mazăre şi că ar fi fost apoi lovit de gărzile de corp ale edilului.
Pe de altă parte, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a susţinut că el este cel care a fost agresat de fotbalistul Younes Hamza, care a vrut să îl lovească cu ski jetul şi l-a înjurat, şi a spus că se gândeşte să depună plângere penală împotriva acestuia pentru tentativă la omor.
Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, spune că "îi pare rău" că "cetăţeanul Radu Mazăre, un primar cu experienţă, nu a ştiut să gestioneze" conflictul pe care l-a avut cu fotbalistul Hamza You