Pasionat de fotbal, primarul comunei Jucu Dorel Pojar nu vrea să se lase mai prejos decât fratele său, secundul lui Dan Petrescu la echipa Dinamo Moscova. În doi ani vrea să aibă al treilea cel mai modern stadion din Cluj şi echipă în Liga a II-a. Primăria a investit deja, în 2012, peste 500.000 de lei, fără TVA, în terenul viitoarei arene.
În spatele "magazinului sătesc" a fost ridicată deja o construcţie ce va găzdui vestiarele fotbaliştilor de la Unirea Jucu, dar şi Tribuna I. Primăria a cheltuit 534.138 de lei pentru prima etapă a lucrărilor, care includ realizarea gazonului, aducţiune apă, sistem de drenaj, împrejmuirea terenului, teren sintetic şi bazin apă.
"Deocamdată am acoperit cheltuielile din bugetul local al comunei, însă pe viitor probabil că se va solicita sprijinului Consiliului Judeţean Cluj", a precizat Aurel Marc, inspector în cadrul Primăriei Jucu.
Edilul din Jucu e optimist şi spune că echipa locală, Unirea Jucu, poate să devină a treia forţă din judeţ, după CFR Cluj şi Universitatea Cluj. De altfel, anul acesta, echipa a promovat în Liga a III-a, iar în maxim doi ani va încerca să îşi asigure prezenţa constantă în cel de-al doilea eşantion al fotbalului românesc.
Proiectul este unul ambiţios, iar planurile stadionului sunt chiar la intrarea în biroul primarului. Tribunele acoperite ale arenei vor adăposti în total 1.000 de persoane. Automatizările vor prevedea instalaţii de nocturnă şi de sonorizare, cabine studio pentru cameramani şi tabelă electronică. Lângă teren vor fi amenajate şi 60 de locuri de parcare pentru autoturisme şi trei locuri pentru autocare. Pe lângă acestea, în zonă vor exista, potrivit proiectului, zone pentru odihnă, dotate cu foişoare, mese şi bănci, care vor oferi o panoramă spre Lunca Someşului. Suprafaţa întregului complex este de 267 de hectare.
Printre oamenii din Jucu, părerile sunt împă