Mesajul a fost trimis. Multumesc!

David Cameron pledează în favoarea exploatării gazelor de şist

Publicat in rfi, marți 13 august 2013 ·

Premierul David Cameron a făcut o pledoarie puternică în favoarea exploatării gazelor de şist pe întreg teritoriul Marii Britanii. Într-un articol publicat de cotidianul Daily Telegraph, şeful Executivului britanic scrie că ţara nu-şi poate permite să rămână în urmă în acest domeniu şi că exploatarea gazelor de şist ar reduce factura energetică şi ar spori competitivitatea Marii Britanii.

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej

David Cameron afirmă că în subsol sunt rezerve estimate la 1,3 milioane de miliarde de metri cubi de gaze de şist, a căror exploatare, fie şi numai în proporţie de 10%, ar asigura consumul total de gaze pe 51 de ani.

Premierul britanic oferă exemplul Statelor Unite, unde au fost deja deschise peste zece mii de puţuri de exploatare a gazelor de şist.

Operaţiunea de "fracking", cum e denumită exploatarea gazelor de şist, ar crea potrivit premierului Cameron 74 de mii de noi locuri de muncă în Marea Britanie, tot așa cum exploatarea petrolului din Marea Nordului a creat locuri de muncă și în alte ramuri.

Premierul britanic mai spune că fracking-ul va fi benefic pentru comunitățile locale, care vor încasa 1% din veniturile provenite din exploatarea gazelor de șist.

În sfârșit, liderul britanic abordează și chestiunea presupuselor daune ecologice: el spune că experiența pe plan internațional dovedește că riscurile de poluare sunt minime, siturile de exploatare fiind de dimensiuni mici și oricum statul va emite niște reguli extrem de stricte pentru operațiunea de fracking.

Criticii spun însă că fracking-ul este extrem de periculos, riscând mai ales să polueze pânza de apă freatică. În plus, susține Leila Deen de la organizația ecologistă Greenpeace, facturile energetice nu vor scădea, deoarece spre deosebire de Statele Unite, Marea Britanie face parte din imensa piață europeană a gazelor.

Un alt

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 55 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 26 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 10 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°