Foarte multe accidente se întâmplă acolo unde poate nici nu v-aţi fi închipuit, în propria casă. Alunecatul pe gresie, în cadă, pe scări, electrocutarea, arsurile, incendiile etc. sunt tot atâtea motive care ar trebui să vă convingă să vă amenajaţi locuinţa astfel încât accidentele domestice să fie doar un vis urât. Iată câteva sfaturi pentru casa voastră, care vă ajută să preveniţi accidentele domestice.
Accesorizează-ţi baia cu elemente de sprijin şi antiderapante
Să cazi în baie poate fi o scenă din filmele cu Stan şi Bran, dar există şi pericolul unor accidentări extrem de grave, atât la adulţi cât şi la copii. Pentru a preveni accidentările în baie ar fi bine ca aproape de duş să montaţi elemente de sprijin de care să vă prindeţi în cazul în care alunecaţi.
De asemenea, lângă vasul WC-ului ar fi indicat să mai montaţi un astfel de punct de sprijin. Pentru a evita alunecarea, n-ar fi rău fie să aveţi gresia cu striaţii, fie să vă cumpăraţi un covoraş antiderapant. Nu lăsaţi niciodată copilul singur în baie. Oricând există pericolul spânzurării cu cordonul de la duş sau al înecului în cadă. De asemenea, loviturile la cap pot fi periculoase dacă alunecă.
Instalează-ţi o lampă de veghe
Foarte multe din accidentele domestice se petrec pe timpul nopţii. Pentru a fi siguri că nu vă loviţi în timp ce vă treziţi buimac fie pentru a merge la toaletă, fie pentru a prepara laptele bebeluşului, este bine să vă instalaţi pe holuri sau pe scări (în cazul în care aveţi casă cu etaj), în baie sau bucătărie, lămpi de veghe pe care să le porniţi când mergeţi la culcare.
Aceste dotări sunt absolut necesare dacă aveţi copil mic. În cameră lui trebuie să existe o lumină de veghe pentru a fi siguri că nu se loveşte dacă se trezeşte peste noapte.
Citeşte continuare pe sfatulparintilor.ro.