O jumătate de oră am aşteptat ca dl Antonescu să rostească fraza care-i justifica întreruperea concediului. Ideea aceea, bine îmbrăcată pentru care merita să ia avionul, gândul acela adânc şi plin de miez, ce l-a făcut să sară din hamac. Dar, după jumătate de oră, nici publicitatea n-a mai avut răbdare şi a intrat intempestiv. Mi-am dat seama că dezvoltase pe larg editorialele de dimineaţă şi că venise să-l combată pe Traian Băsescu. Nu cred însă că, din punct de vedere „electoralist”, răfuiala face toţi banii.

Este adevărat, preşedintele în funcţie are o atitudine duplicitară faţă de autonomiştii maghiari, pe de o parte, curtându-i pentru voturi, pe de alta, încruntându-se la ei patriotic, când are alt interes electoral. Declaraţia făcută zilele trecute, la mânecă scurtă, în care îi avertiza pe politicienii ungari că acesta e ultimul an în care se mai plimbă relaxat, prin Ardeal şi că „România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct al Budapestei”, era menită ca să panseze orgoliul naţional, zgâriat de incitările extremistului Vona Gabor, liderul Jobbik, al treilea partid ca pondere în Ungaria. Cum zice dl Antonescu, când preşedintele „declanşează, deodată, de la Joseni sau Tuşnad, cruciadă împotriva Budapestei, asta e ridicol”. Dar de asta mă lămurisem şi eu. Altceva m-ar fi interesat. La anul, sunt alegeri parlamentare în Ungaria, dar şi prezidenţiale, în România, candidatul Crin Antonescu având mari şanse să fie ales. Dacă sau cum ar fi reacţionat prezidenţiabilul Antonescu la declaraţiile lui Vona Gabor? Cum se va raporta la pretenţile autonomiste tot mai insistente ale radicalilor maghiari? Ce va face dacă politicieni din Ungaria vor continua să planteze sămânţa ultranaţionalistă pe aici? Cum va rezolva problema „poligonului electoral unguresc Transilvania”, fără a tensiona relaţiile cu Budapesta, mai ales dacă partidul naţionalistului Victor Or