Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naşii de tren acuzaţi de luare de mită vor să fie din nou controlori pe trenuri

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 august 2013 ·

Cei 14 controlori CFR din Suceava, care au făcut parte din locul celor aproape 200 de naşi din toată ţara audiaţi de procurori, după ce au fost filmaţi că luau bani de la călători fără a tăia bilete, vor să se întoarcă din nou la muncă, pe tren.

După ce iniţial au fost trecuţi pe alte posturi (şef manevră, manevrant, informator călători etc. ), naşii de tren acuzaţi au fost şi daţi afară din sistem.

Ei s-au adresat instanţelor de judecată şi au obţinut repunerea pe posturile pe care au fost retrogradaţi, însă acest fapt nu îi mulţumeşte, din contră au depus plângeri penale împotriva conducerii Regionalei CFR Iaşi, considerând că au dreptul că muncească din nou pe posturile de controlori, până când se va stabili dacă sunt sau nu vinovaţi.

“Stăm în gară pe la colţuri, pe posturi pe care nu avem ce face, în timp ce controlorii aflaţi pe trenuri au ajuns la un număr record de ore suplimentare şi nu mai fac faţă. Este o mare bătaie de joc faţă de noi, atâta timp cât în dosarul de la Braşov nu se mai întâmplă nimic", explică unul dintre naşii nemulţumiţi.

Judecătorii au decis pe lângă anularea deciziilor de suspendare a contractului de muncă şi plata de despăgubiri egale cu salariul şi celelalte sporturi de care au fost lipsiţi pe perioada în care au fost lăsaţi pe tuşă.

“După marea acţiune din luna octombrie a anului trecut s-a aşternut o linişte totală. Acum cred că este invers, procurorii fug de cei acuzaţi. În cazul celor mai mulţi nu există probatoriu, de aceea au fost respinse şi propunerile de arestare preventivă iar dosarul nu a fost trimis în instanţă nici până astăzi. Este inadmisibil ca aceşti oameni să nu fie lăsaţi să muncească, există prezumţia de nevinovăţie, însă în cazul lor nu se aplică, asta cu atât mai mult cu cât nu au fost nici măcar trimişi încă în judecată", explică avocatul Sorin Poenaru.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°