Găsind amatori sau mai bine zis cobai, FMI continuă experimentele în România printr-un al treilea acord cu aceasta, în ciuda faptului că instituţia financiară şi-a încheiat în România unica încercare internaţională de a arunca povara ajustărilor impuse de criză direct şi de la început asupra nevinovaţilor (salariaţi, pensionari, contribuabili) pentru a-i proteja pe cei vinovaţi (băncile străine şi nesăbuiţii lor debitori), dar şi sordida misiune încredinţată de capitalul privat transnaţional al cărui broker este de a impune României total nejustificata creştere a preţurilor în energie precum şi lichidarea ultimelor rămăşiţe de control strategic românesc în economie.

Cu ţintele integral atinse, FMI ar fi preferat în mod normal să asiste de pe margine la dezastrul pe care l-a lăsat în urmă. Din păcate pentru el, România a îndeplinit cu maximă scrupulozitate sarcinile trasate de către FMI, astfel încât întregul eşec apare în cârca acestuia. Flaşneta FMI-istă îi trage de zor cu „macrostabilizarea” României, rezumată de fapt la o scoatere de joc a statului din economie şi la o aruncare a acestuia într-o situaţie fără resurse şi fără pârghii, adică într-o neputinţă de a mai face ceva pentru sine şi pentru ţara numită încă România. Imensul transfer de resurse de la stat la privaţi nu a adus nicidecum vreun plus de performanţă, ci numai îmbogăţitea capitalului străin şi a lacheilor săi români pe seama sărăcirii dramatice a nevoiaşilor, iar terenul, pretins pregătit prin asanare de către programul FMI pentru creşterea economică viitoare, se dovedeşte o balivernă. Programul FMI de tăieri nu putea duce la mai mult decât la niscai creşteri derizorii în zona controlată de capitalul străin din economie, cu efecte insignifiante pentru grosul forţei de muncă, ce nu are legătură cu capitalul străin. Dramatic este îndeosebi că acest program a prăbuşit potenţialul de creşte