Scopul principal al proiectului, atribuit prin licitație publică deschisă, este de a optimiza traficul rutier în oraș. Finalizarea proiectului este estimată pentru vara anului 2015.
Iasi, al patrulea oraș ca mărime din România și un important pol economic și academic, se confruntă, ca mai toate marile orașe, cu reale probleme de trafic rutier. Constrânsă de recentele schimbări urbane și demografice, Municipalitatea Iași a găsit un răspuns adecvat nevoii de a se menține competitivă din punct de vedere economic și de a îmbunătăți calitatea vieții ieșenilor, alegând dezvoltarea unui sistem integrat și adaptiv de management al traficului rutier, sistem care va susține și dezvoltările viitoare ale orașului.
Proiectul, care va fi realizat de UTI Grup, câștigătorul licitației organizate de Primăria Municipiului Iași, este al doilea ca importanță și mărime din România după cel implementat în București de aceași companie și presupune modernizarea a 90 de intersecții. Acestea vor fi echipate cu semafoare noi și cu cele mai moderne automate de dirijare a traficului care, prin intermediul senzorilor instalați în carosabil, vor permite funcționarea sistemului de management al traficului în regim de dirijare adaptiv. De asemenea, traficul rutier va fi monitorizat prin instalarea unui sistem de supraveghere video urbană, ambele sisteme fiind conectate printr-o infrastructură subterană de comunicații cu fibră optică, datele colectate fiind procesate într-un Centru de Control specializat și dedicat activităților aferente managementului traficului rutier.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, valoare sa fiind de 69,9 milioane lei.
Prin soluțiile proprii de management de trafic integrate în conceptul SmartCity, UTI G