IAŞI. Poliţiştii ieşeni au demarat cercetări în cazul unei foste voluntare a unei fundaţii, care şi-a însuşit mai multe donaţii făcute de diverse persoane, inclusiv din străinătate, pentru bebeluşii internaţi în clinica de recuperare pediatrică a spitalului „Sfânta Maria”.
Anca Crăciun, fostă voluntară a fundaţiei „Ador Copiii” din Iaşi este acuzată că şi-ar fi însuşit bani şi diverse lucruri provenite din donaţii strânse de la persoane din ţară şi din străinătate.
Femeia îşi crease o pagină pe un site de socializare, prin care îi îndemna pe oameni să facă donaţii pentru micuţii internaţi în clinica de recuperare pediatrică de la spitalul de copii.
Managerul acestui spital, Radu Terinte a declarat că totul a ieşit la iveală în urmă cu câteva zile, după ce o româncă stabilită în Dubai, a venit la Iaşi, pentru a-i vizita pe micuţii cărora le-a trimis mai multe pachete, dar care nu au mai ajuns la destinaţie.
„Este uimitor cum unii oameni profită de suferinţa acestor copii. Femeia din Dubai a venit la spital şi ne-a spus că a trimis pe numele presupusei voluntare mai multe pachete cu haine, încălţăminte şi cosmetice. N-a ajuns nimic la copii. Este posibil ca această femeie, Anca Crăciun, să fi strâns şi bani în numele copiilor”, a precizat managerul Radu Terinte.
El a afirmat că a depus plângere la Poliţie împotriva persoanei respective, explicând că trebuie să terminăm cu „şarlatania”.
IAŞI. Poliţiştii ieşeni au demarat cercetări în cazul unei foste voluntare a unei fundaţii, care şi-a însuşit mai multe donaţii făcute de diverse persoane, inclusiv din străinătate, pentru bebeluşii internaţi în clinica de recuperare pediatrică a spitalului „Sfânta Maria”.
Anca Crăciun, fostă voluntară a fundaţiei „Ador Copiii” din Iaşi este acuzată că şi-ar fi însuşit bani şi diverse lucruri provenite din donaţii strânse de la persoane din ţară şi