Zilele trecute au fost mai multe intervenţii şi inserţii de presă pe seama monumentelor ce-l reprezintă pe George Pop de Băseşti la el acasă. Casa memorială, monumentul funerar din cimitir, teiul Unirii. Ca un semn „de pace” între actorii din scena impozantă ad-hoc am fost cu ocazia zilei de naştere a lui „Badea George” („Bătrânul Naţiei”) şi i-am depus o jerbă de flori la mormânt.

Momentul de reculegere mi-a relevat, printre altele, şi rostirea lui Valeriu Branişte, chiar la punerea temeliei acestui monument: „Fie-i memoria binecuvântată din genunche în genunche!”. Pe cale de consecinţă, am îngenuncheat. Şi bine am făcut, pentru că numai astfel poţi trăi cu adevărat o relaţie cu un uriaş al istoriei noastre.

În acelaşi moment de reculegere am simţit prin minte firul întâlnirilor şi întâmplărilor petrecute la Chişinău, unde Statuia lui Ştefan cel Mare, realizată de către sculptorul Alexandru Plămădeală în perioada României Mari (1925-1928), tronează exemplar, mirific şi magic în centrul capitalei de azi a Republicii Moldova. Mirarea cea mare vine de la faptul că, deşi nu se ocupă „nimeni ”de această problemă, la Monumentul lui Ştefan cel Mare sunt întotdeauna flori proaspete.

Făcând această comparaţie, m-am simţit determinat să cred că monumentele au şi ele viaţa lor. Şi, în consecinţă, pot să ne cheme zilnic la ele. Sau la nevoie! Basarabenii simt zilnic nevoia lui Ştefan cel Mare. Oare noi, pentru a ne mai opri din rătăciri istorice aberante, pentru a ne mai lumina istoria zilei, pentru a ieşi din orbecăieli administrative, sociale, culturale, nu mai avem nevoie de Memoria lui George Pop de Băseşti?!

Dacă am ajuns atât de jos, e foarte grav! Dacă suntem doar într-un derapaj de moment, înseamnă că trebuie să ne trezim şi să conştientizăm tot ce au zis şi au scris marii cărturari ai neamului despre Badea George. Şi Iorga