Echipele orădene de polo CSM Digi şi Crişul îşi reiau pregătirile în această dimineaţă. Cum Bazinul Olimpic este în continuare în reparaţii, poloiştii celor două echipe se vor reuni la Bazinul Acoperit, cei de la Crişul, pregătiţi de Kalman Kadar şi Eugen Băjenaru, la ora 08.30, iar cei de la CSM la ora 10.00.
CSM Digi Oradea începe antrenamentele cu multe noutăţi. Antrenor a fost instalat fostul internaţional Dorin Costrăş, care va fi secondat de Ciprian Câmpianu, iar lotul a suferit modificări atât la capitolul plecări, cât şi la sosiri. Campania de achiziţii i-a vizat pe Ramiro Georgescu, Tiberiu Negrean, sârbii Gojko Pijetlovic şi Vojislav Cupic, la care s-ar putea adăuga câţiva jucători de la Crişul (Alexa, Sfârle, Paleacu, Olcean, Freundlich), care vor fi testaţi în perioada următoare. O noutate este şi Adrian Jurcă (24 ani), fost junior la Oradea, care pe perioada studiilor universitare a evoluat la Poli CSM Cluj. Nu se mai află în lotul campioanei României, jucători ca Gogola, Botond, A. Matei, Ghiban şi Buşilă, la serviciile cărora s-a renunţat. "Vom fi mai buni decât anul trecut prin prisma transferurilor pe care le-am făcut", consideră "secundul" Ciprian Câmpianu. La reunire vor absenta stranierii, care vor ajunge mai târziu la pregătiri, şi internaţionalii, aflaţi încă în vacanţă după programul încărcat din ultima perioadă. Primele meciuri oficiale vor fi cele din Cupa României, programate către sfârşitul lunii viitoare.
13.08.2013, 22:30
Echipele orădene de polo CSM Digi şi Crişul îşi reiau pregătirile în această dimineaţă. Cum Bazinul Olimpic este în continuare în reparaţii, poloiştii celor două echipe se vor reuni la Bazinul Acoperit, cei de la Crişul, pregătiţi de Kalman Kadar şi Eugen Băjenaru, la ora 08.30, iar cei de la CSM la ora 10.00.
CSM Digi Oradea începe antrenamentele cu multe noutăţi. Antrenor a fost instalat fost