Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânărul care şi-a violat verișoara, apoi i-a tăiat gâtul, dus cu mascaţii la reconstituire

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 13 august 2013 ·

Tânărul care acum trei luni şi-a violat şi apoi ucis verişoara, o fată de 14 ani, a fost scos ieri din celula în care a fost închis şi dus de anchetatori la locul odioasei crime, satul Clit, comuna Arbore.

Ofiţeri de la Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist, l-au dus pe Dănuţ Vasile Berejanţchi (19 ani) la reconstituire, iar tânărul a povestit detaliat cum a comis terifianta faptă. La conducerea în teren au fost aduşi şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pentru a împiedica eventualele încercări de răzbunare ale familiei minorei ucise sau ale sătenilor din Clit.

El va fi trimis în judecată zilele acestea şi riscă de la 15 la 25 de ani de închisoare.

Între timp, au venit şi rezultatele probelor biologice prelevate de la victimă, care au confirmat şi varianta violului.

Crima s-a petrecut chiar în seara dispariţiei minorei, Alexandra Elena Berejanschi,pe data de 17 mai a.c., iar suspectul a povestit ultimele clipe din viaţa verişoarei sale, care a avut parte de o moarte cumplită.

Dănuţ Vasile Berejanţchi şi-a acostat verişoara în timp ce aceasta se întorcea de la şcoală. I-a cerut să meargă cu el în pădure, să se plimbe, iar adolescenta, nebănuind ce avea să i se întâmple, mai ales că era cu verişorul ei drept, a acceptat.

În pădure, însă, tânărul de 19 ani i-a propus să întreţină relaţii sexuale, iar refuzul minorei l-a scos din minţi.

Surse judiciare mărturisesc că Dănuţ Vasile Berejanţchi a relatat cum a scos un cuţit, un briceag cu lama de 10 centimetri, pe care i l-a pus la gât victimei şi a ameninţat-o că o omoară dacă se împotriveşte.

Pentru a fi sigur că fata nu încearcă să fugă, a scos o sfoară din rafie pe care o avea la el şi i-a legat una dintre mâini de creanga unui copac, după care a siluit-o.

După ce şi-a satisfăc

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 4 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°