Craiovenii mai au la dispoziţie două zile ca să-şi spună părerea vizavi de prevederile Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea câinilor cu şi fără stăpân din Craiova (proiectul de hotărâre a fost afişat timp de o lună pe site-ul Primăriei Craiova pentru dezbatere publică).
Ei pot să trimită administraţiei locale sugestii, propuneri, opinii cu privire la conţinutul regulamentului care urmează să fie dezbătut şi supus aprobării consiliului local. „Regulamentul este pe site-ul primăriei din 16 iulie şi rămâne până pe 16 august“, a precizat Ionuţ Pârvulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.
Reamintim unele dintre cele mai importante prevederi din regulament, conform cărora, la capturarea, adăpostirea, vaccinarea, deparazitarea, sterilizarea, adopţia şi eutanasierea câinilor pot fi prezenţi şi reprezentanţii organizaţiilor pentru protecţia animalelor, dacă aceştia solicită. Capturarea câinilor fără stăpân se va face în urma reclamaţiilor scrise sau telefonice ale cetăţenilor, dar Serviciul de ecarisaj se poate autosesiza la apariţia unor cazuri urgente. Vor fi capturaţi cu prioritate câinii agresivi, femelele gestante, femelele în perioada de reproducere şi animalele bolnave sau rănite.
După ce sunt aduşi în adăpost, câinii vor fi sterilizaţi după două zile, dacă nu sunt revendicaţi. Patrupedele declarate cu boli incurabile de către medicul veterinar vor fi eutanasiate
Câinii se întorc în stradă
Revendicarea sau adopţia unui câine din adăpost se va face pe baza unei declaraţii-angajament şi prin completarea unui formular de adopţie. Adopţia se face gratuit. Cel care adoptă un câine are obligaţia să îl îngrijească, iar în momentul în care nu-l mai doreşte să-l returneze Serviciului de ecarisaj.
Câinii fără stăpân, după ce sunt identificaţi, vaccinaţi şi sterilizaţi se pot întoarce în stradă