Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maxim. DICTATORUL cu 35.000 de FEMEI, la 87 de ani | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 august 2013 ·

A ajuns o legumă, iar cea mai nouă “legendă” care bântuie poporul cubanez este aceea că de fapt a murit de mult şi a fost înlocuit cu o sosie...

Fidel Castro sărbătoreşte astăzi împlinirea a 87 de ani într-o discreţie totală, în reşedinţa sa din vestul Havanei, unde se consacră studiilor agronomice, primind ocazional câţiva demnitari străini care vizitează Cuba, relatează AFP.

Ultima vizită efectuată la reşedinţa lui Fidel Castro a fost cea a preşedintelui Uruguayului Jose Mujica.

Secret de stat

Mujica a declarat că a întâlnit la sfârşitul lui iulie "un Fidel împovărat de ani, dar încă vivace, un bărbat încă perfect la curent cu afacerile lumii, bine informat pe toate subiectele, ca de obicei". Aniversarea lui Fidel Castro va fi marcată oficial doar printr-un concert într-un parc public din Havana şi prin prezentarea a două cărţi care îi sunt consacrate.

"Am trăit pentru a lupta", a scris "Lider Maximo" în ultimul său mesaj, o scrisoare lungă adresată unui număr de opt şefi de stat şi de guvern veniţi în Cuba să participe, la 26 iulie, la celebrarea a 60 de ani de la asaltul lui Fidel Castro şi a 100 de tovarăşi ai săi asupra cazărmii Moncada care, în pofida eşecului său, a marcat începutul ascensiunii către preluarea puterii, la 1 ianuarie 1959.

Starea de sănătate a liderului Revoluţiei cubaneze rămâne secret de stat de la operaţia care l-a obligat să îi predea ştafeta fratelui său Raul la 31 iulie 2006.

În noaptea de Anul Nou

Oricum ar fi, personalitatea dictatorului Fidel Castro a incitat de-a lungul timpului şi continuă să incite, viaţa lui fiind un izvor de nesecate documentare, cărţi, analize, comentarii. Barba, trabucul, uniforma militară kaki, discursurile lungi fără hârtii în faţă înaintea mulţimii aplaudând frenetic, toate acestea rămân în istorie.

Ajuns la putere în Cuba în 1959, Fi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 42 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 23 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°