Domnitorul Şerban Cantacuzino a construit, spre sfârşitul domniei sale, unul dintre cele mai impunătoare hanuri din câte au avut Bucureştii de-a lungul istoriei sale.

Şerban Cantacuzino (1678-1688) a lăsat Bucureştilor două mari ctitorii: Mănăstirea Cotroceni şi hanul ce avea să-i poarte numele. Construit între 1683 şi 1685, Hanul Şerban Vodă a fost cel mai mare de acest gen din Capitală. Neavând ferestre spre exterior, fiind construite în formă de patrulater, cu ziduri groase, de cetate, şi existând doar o singură poartă care se închidea pe timpul nopţii, hanurile ofereau protecţie şi găzduire atât negustorilor străini, cât şi celor autohtoni. La vremuri de restrişte, chiar şi locuitorii oraşului veneau aici pentru a-şi pune la adăpost lucrurile de preţ. O mărturie a lui Del Chiaro spune că în septembrie 1716, de teama năvălirii tătarilor, unii bucureşteni şi-au lăsat casele de izbelişte şi s-au adăpostit în hanurile Şerban Vodă, Sf. Gheorghe şi în Mănăstirea Cotroceni.

Prăvălii cu ţigări de foi şi rom de Jamaica

Hanul a fost construit înspre capătul dinspre Calea Victoriei al străzii Lipscani de azi, care odinioară se numea „uliţa mare de la Târgul de Sus”. De altfel, strada a căpătat ulterior o altă denumire, şi anume „uliţa care duce la Hanul lui Şerban Vodă”, ca dovadă a importanţei edificiului la acea vreme. De-a lungul timpului, Hanul Şerban Vodă a adăpostit mai multe genuri de prăvălii: de „lipscănie”, de băuturi spirtoase (lichioruri în prăvălia nr. 13 şi rom de Jamaica în prăvălia nr. 6), de fierărie importată din Anglia, precum şi de tutun, ţigări de foi sau de băcănie (din care este de menţionat cea a vestiţilor Gheorghe Assan şi Martinovici). De asemenea, aici şi-au avut sediul, pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, unii bancheri ai vremii, Tipografia Statului (care a funcţionat între 1869 şi 1883), u