Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO NASA oferă mai multe detalii despre imprimanta 3D pe care o lansează în spaţiu anul viitor

Publicat in Adevarul, marți 13 august 2013 ·

NASA a spus spre finalul lunii iulie că va trimite o imprimantă 3D în spaţiu. Acum revine cu detalii despre aceasta şi cum va fi utilă astronauţilor.

În iunie 2014, NASA plănuieşte să aibă la bordul unei navete SpaceX prima imprimantă 3D destinată Staţiei Spaţiale Internaţionale, notează The Verge. Pentru SpaceX ar fi al cincilea zbor spre SSI, iar pentru agenţia spaţială americană ar prezenta o premieră, astronauţii vor putea să confecţioneze în spaţiu obiecte şi chiar mâncare, în câţiva ani, şi astfel s-ar reduce dependenţa de Pământ.

Într-un videoclip publicat pe YouTube, NASA explică modul în care imprimanta va funcţiona în spaţiu, acolo unde nu există gravitaţie. Astronautul Timothy Creamer a spus despre acest proiect că este o replicare a felului în care oamenii din Star Trek îşi confecţionau obiecte la bordul navelor.

„Aşa cum v-aţi imagina, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale ceea ce au disponibil este tot ceea ce vor putea folosi. Dar la fel ca pe Pământ, componentele se mai pierd sau defectează. Cu această tehnologiei, ei şi le-ar putea înlocui fără nevoia unui transport de pe Pământ“, menţioneaza Niki Werkheiser, şefa proiectului zero-G.

Fişierele pentru obiecte vor fi preîncărcate în imprimantă şi vor putea fi trimise şi de pe Pământ, apoi încărcate de astronauţi în software-ul acesteia. Imprimanta este fabricată de Made In Space şi a fost de curând testată pentru a se vedea dacă va funcţiona sau nu în imponderabilitate. Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook Află mai multe despre printarea 3D: FOTO VIDEO Cea mai ieftină imprimantă 3D a primit 1,4 milioane de dolari finanţare din partea oamenilor VIDEO Cum poţi transforma orice obiect într-o dronă cu ajutorul imprimantei 3D VIDEO Un cadou înainte de naştere: un bust imprimat 3D al fetusului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°