La începutul lui 1963, Pământul ar fi putut să arate ca Saturn, cu inele în jurul său, dacă o idee nebună a americanilor ar fi fost pusă în practică. Cercetătorii voiau să înconjoare planeta cu fire de cupru.

Războiul Rece a fost un moment important din istoria contemporană, care a contribuit şi la dezvoltarea tehnologică a lumii, prin crearea de tehnologii pentru a contracara posibila ascensiune sovietică sau americană. Aceştia din urmă se temeau că ruşii le-ar putea ataca telecomunicaţiile. În anii '50, acestea se bazau pe cabluri submarine şi pe unde radio. Dacă ruşii ar fi atacat cablurile subacvatice, americanii ar fi rămas doar cu unele radio. Aşa că cercetătorii au venit cu o soluţie.

În 1958, la MIT Lincoln Labs, a fost pornit Proiectul Needles, potrivit "Wired". Profesorul Walter Morrow a promovat ideea ca Pământul să posede un reflector permanent de unde radio, cu ajutorul unui inel de linii de cupru montat pe orbită. Fiecare fir de cupru avea 1,8 centimetri lungime şi transmitea jumătate de undă pentru o transmisie de 8 Ghz de pe Terra. Fiecare filament se transforma în ceea ce se numeşte o antenă bipolară. Practic, acestea ar fi crescut semnalul radio.

Dacă astăzi pare ciudat să ne gândim cum ar fi arătat Pământul cu o orbită plină de cabluri de cupru, atunci ideea a fost primită bine. Proiectul a fost redenumit "West Ford", dar curând au intervenit astronomii. Aceştia au avertizat asupra faptului că nu se va mai putea studia cerul, dacă acesta ar avea un inel de cupru în permanenţă.

Discuţiile s-au purtat în spatele uşilor închise, iar preşedintele Kennedy a propus un compromis pentru acest proiect. El a hotărât ca proiectul să aibă o fază pilot, în care cablurile de cupru să fie montate în orbita joasă a Pământului şi acestea ar urma să reintre în atmosferă în cel mult doi ani. Niciun alt test nu ar urma să se mai desfăşoare până