Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim. Combinatul funcționează la doar 18% din capacitate şi a început să reducă din pierderi

Publicat in Revista22, marți 13 august 2013 ·

Insolvenţa îi prieşte Oltchimului. Combinatul de la Râmnicu Vâlcea şi-a redus pierderile cu 19% în prima jumătate a anului.

În insolvenţă şi cu angajaţii în stradă, combinatul chimic de la Râmnicu Vâlcea a reusit ca în prima jumătate a acestui an să-şi reducă pierderile cu 19%, până la puţin peste 147 de milioane de lei.

Şi asta în condiţiile în care combinatul a funcţionat la doar 18% din capacitate, la jumătate faţă de aceeasu perioadă a anului trecut.

Pierderile s-au redus ca urmare a unei tăieri drastice a cheltuielilor, inclusiv cu forţa de muncă. Aproape 930 de angajaţi au fost concediaţi de la începutul anului.

Bine nu o duc nici angajaţii rămaşi să lucreze în combinat, în condiţiile în care plata salariilor întârzie de luni bune. Şi asta pentru că Oltchim nu produce încă suficienţi bani.

Combinatul a înregistrat vânzări de aproape 210 milioane lei în primele şase luni ale anului, din care aproape 60% au fost exporturi.

Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie. Privatizarea companiei a eşuat anul trecut, întrucât Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.

Sursa: digi24.ro

Cuvinte cheie:Oltchim, proteste, salarii, compensatii, contract, munca Insolvenţa îi prieşte Oltchimului. Combinatul de la Râmnicu Vâlcea şi-a redus pierderile cu 19% în prima jumătate a anului.

În insolvenţă şi cu angajaţii în stradă, combinatul chimic de la Râmnicu Vâlcea a reusit ca în prima jumătate a acestui an să-şi reducă pierderile cu 19%, până la puţin peste 147 de milioane de lei.

Şi asta în condiţiile în care combinatul a funcţionat la doar 18% din capacitate, la jumătate faţă de aceeasu perioadă a anului trecut.

Pierderile s-au redus ca urmare a unei tăieri drastice a cheltuielilor, inclusiv cu forţa de muncă. Aproape 930 de angajaţi au f

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°