Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Aradului a cheltuit 220.000 euro pentru internet nefuncţional. Explicaţia lui Falcă: aceasta este o mare realizare

Publicat in Antena 3, marți 13 august 2013 ·

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a cheltuit aproape 220.000 de euro pe internet gratis, însă nefuncţional în oraş. Proiectul a fost finanţat din fonduri europene, iar arădenii urmau să beneficieze gratis de internet wi-fi, potrivit vestic.ro.

Update 13.00 - În replică, edilul susţine că "aceasta este o mare realizare, pentru că Aradul va fi singurul oraş care va avea internet gratis", a spus Gheorghe Falcă, marţi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Concret, Falcă susţine că "mâine (miercuri - n.r.), 15 puncte vor fi funcţionale".

Ştirea iniţială 10.42

Cu toate că montarea echipamentelor s-a încheiat oficial în urmă cu două luni, nici până în ziua de azi localnicii nu se pot bucura de serviciu.

Autorităţile spun că au existat întârzieri la realizarea alimentării cu energie a echipamentelor şi că, din această cauză, internetul încă nu funcţionează.

Lucrările ar putea fi încheiate într-o săptămână, când internetul ar putea deveni accesibil în 30 de puncte din oraş.

Autorităţile spun că au existat întârzieri la realizarea alimentării cu energie a echipamentelor şi că din această cauză internetul încă nu funcţionează. Lucrările ar putea fi încheiate într-o săptămână, când internetul ar putea deveni accesibil în 30 de puncte din oraş.

Citeşte mai multe despre: gheorghe falca internet internet gratuit internet wi-fi Arad internet gratuit arad

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a cheltuit aproape 220.000 de euro pe internet gratis, însă nefuncţional în oraş. Proiectul a fost finanţat din fonduri europene, iar arădenii urmau să beneficieze gratis de internet wi-fi, potrivit vestic.ro.

Update 13.00 - În replică, edilul susţine că "aceasta este o mare realizare, pentru că Aradul va

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 28 minute
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 2 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

Ministrul britanic de Externe a fost victima unei farse prin apel video. David Cameron credea că vorbeşte cu Petro Poroşenko

Mediafax acum 2 ore
Apelul a avut loc după un schimb de mesaje cu bărbatul care pretindea că este Poroşenko, care a ocupat funcţia de preşedinte al Ucrainei din 2014 până în 2019, a precizat Foreign Office într-un comunicat. În timpul conversaţiei, politicianul conserv

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 3 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 35 minute
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 4 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°