Aproximativ o sută de suporteri ai echipei Rapid protestează, marţi seară, la Casa Fotbalului, cerând demisia conducerilor FRF şi LPF, după ce luni ei au organizat o acţiune similară la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Protestul giuleştenilor se desfăşoară în spatele sediului FRF, pe strada Vasile Şerbănică, deoarece fanii nu au primit acces în zona Arenei Naţionale, unde naţionala Slovaciei are programat antrenamentul oficial dinaintea amicalului cu România.
Suporterii scandează împotriva preşedintelui FRF, Mircea Sandu, şi a şefului LPF, Dumitru Dragomir, dar şi împotriva noilor patroni ai clubului Rapid: "Pe Sandu şi Dragomit să-i vedem la cimitir", "Voi ne minţiţi şi ne jigniţi, cu orice preţ ne înjosiţi, s-a terminat acum cu voi, noi suntem gata de război", "Ale, ale, la puşcărie Sandule", "Sandule de sărbători să-ţi aducem lumânări", "Daţi-ne fotbalul înapoi, ăsta e un gunoi", "Să se ştie, la puşcărie Corleone trebuie să fie" şi "Cristescu şi Zamfir atârnă la Dragomir".
Ei au afişat mai multe bannere, cu mesajele "Nu mai vrem nicio favoare, noi în B voi la răcoare", "UEFA wake up", "Ţări civilizate fotbal de calitate, România şpăgi, şantaj şi fals în acte", "Dreptate pentru Poli şi Craiova" şi "Lachioii".
Unii dintre suporteri poartă tricouri inscripţionate cu "Nu vă văd bine, Liga lui Mitică, eterna caterincă" şi cu chipurile lui Sandu şi Dragomir după gratii.
Pe asfaltul din faţa intrării secundare în Casa Fotbalului suporterii au scris cu graffiti "Cancerul fotbalului".
TAS a obligat, la 2 august, Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanţa de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la dis