Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNII DIN SERBIA ŞI BULGARIA: Reprezentanţii comunităţilor româneşti din Valea Timocului şi Bulgaria cer retragerea unor diplomaţi care lucrează împotriva lor

Publicat in Revista22, marți 13 august 2013 ·

Reprezentanţii comunităţilor româneşti din Valea Timocului şi Bulgaria, au cerut, marţi, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), retragerea unor diplomaţi pe care îi acuză că lucrează împotriva intereselor românilor de peste graniţă.

Reprezentantul românilor din Bulgaria, Ivo Gheorghiev, a solicitat, marţi, la lucrările Universităţii de Vară din Harghita, retragerea ambasadorului României în Bulgaria, Anton Păcureţu, pe care l-a acuzat că lucrează în defavoarea comunităţii româneşti.

Gheorghiev a precizat că diplomatul împiedică "multe lucruri" şi a susţinut că unul dintre motivele principale pentru care cere retragerea acestuia este că a anunţat în mass-media românească, în repetate rânduri, "că românii din Bulgaria nu au probleme".

"Nu suntem sprijiniţi adecvat şi sub nicio formă de statul nostru natal, fapt pentru care domnul ambasador, prin politica lui, face un joc al ultranaţionaliştilor bulgari, pentru care noi credem că el este implicat nefavorabil comunităţii noastre şi pentru care cerem retragerea lui cât mai repede", a explicat Ivo Gheorghiev.

La rândul lui, preşedintele Fundaţiei "Ariadnae Filum" din Valea Timocului, Zavisa Jurj, a declarat că în luna septembrie se va împlini un an de când există consulatul de la Zajecar, a cărui deschidere a fost aşteptată un deceniu, cu speranţa că acestă instituţie publică îi va ajuta pe românii din zonă.

Potrivit acestuia, buna colaborare dintre consulat şi asociaţiile şi partidele româneşti din estul Serbiei a durat câteva luni, după care consulul român a început să "lucreze împotriva comunităţii româneşti şi a Bisericii Ortodoxe Române".

"În câteva luni, ne-am pomenit că acest consul dă declaraţii împotriva noastră, promovează şi colaborează foarte bine cu oamenii despre care, cu câteva luni în urmă, a zis că fac parte din securitatea sâ

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 33 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 8 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°