Corina Gonteanu a fost numită Manager Marketing şi Comunicare în cadrul ManpowerGroup România, a anunţat, astăzi, compania, conform unui comunicat de presă.
Domnia sa are peste 12 ani de experienţă, timp în care a gestionat comunicarea şi marketingul unor organizaţii prestigioase printre care Fundaţia pentru o Societate Deschisă (Fundaţia Soros) şi Cinema City România.
"Sunt încântată de provocarea profesională pe care o reprezintă noul meu rol în cadrul companiei şi de posibilitatea de a contribui alături de echipa acesteia la succesul viitor al Manpower. Mă simt onorată să fac parte dintr-o organizaţie cu o asemenea tradiţie a conduitei etice şi excelenţei profesionale," a declarat Corina Gonteanu.
F.A. Corina Gonteanu a fost numită Manager Marketing şi Comunicare în cadrul ManpowerGroup România, a anunţat, astăzi, compania, conform unui comunicat de presă.

F.A.