Peste 52.000 de absolvenţi s-au înregistrat ca şomeri, de la începutul anului, 5.740 dintre aceştia înscriindu-se în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) în prima jumătate a lunii august, se arată într-un comunicat remis, marţi, MEDIAFAX.
Potrivit ANOFM, în baza de date sunt înscrişi, de la 1 ianuarie, 52.101 absolvenţi, doar 1.188 dintre ei fiind indemnizaţi.
În august, până marţi, s-au înscris 5.740 de absolvenţi, 76 fiind absolvenţi de învăţământ primar, gimnazial sau profesional, 3.294 - de învăţământ liceal sau post-liceal, iar 2.370 -de învăţământ universitar.
Absolvenţii înscrişi la agenţiile de ocupare a forţei de muncă sau la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă acreditaţi pot beneficia de serviciile de mediere a muncii pe locurile de muncă vacante declarate de angajatori şi de serviciile de informare şi consiliere profesională, putând participa la cursuri gratuite de formare profesională.
De asemenea, dacă în 60 de zile de la absolvire nu reuşesc să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, absolvenţii beneficiază, timp de şase luni, de indemnizaţie de şomaj, în cuantum de 50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă.
Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării dreptului, urmează o formă de învăţământ. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »