Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ATENȚIUNE, ATENȚIUNE! UN SONDAJ DESPRE SUTE DE MILIOANE DE EURO sau cum se poate conduce Timișoara cu Like și cu Dislike

Publicat in News Timisoara, marți 13 august 2013 ·

Aflat încă “pe superba plajă a superbei stațiuni Mamaia”, primarul Nicolae Robu și-a găsit timp pentru a lansa în eter un nou sondaj, asta înainte cu doar câteva zile de a descinde din vacanță direct la primărie, spre a scoate lacătele de pe ușile cluburilor închise de viceprimarul Stoia, pentru că, nu-i așa?, astfel s-ar tălmăci rezultatele sondajului anterior.

De astă-dată, după ce a epuizat dezbaterea pe marginea subiectului redeschiderii cluburilor, probând cu această ocazie cu vârf și îndesat și cum se poate să revii cu nonșalanță asupra unor decizii anterioare care reglementau chiar desfășurarea activității acelor cluburi în baza unui program anume, primarul a simțit nevoia să revină asupra unui subiect tratat, ce-i drept, prea în pripă în cursul săptămânii trecute, și asta în încercarea de a-l aprofunda nițel.

Așadar, sondajul cel mai actual lansat de Nicolae Robu se preocupă de aprofundarea motivelor pentru care nu se pot cumpăra acum în Timișoara tramvaie noi.

Renunțând la tonul mult prea arogant al primei sale postări pe această temă, parvenită tot “de pe superba plajă a superbei stațiuni“, primarul purcede să argumenteze evocând din nou, în deschidere, cine pentru cine a funcționat ca locomotivă electorală la alegerile din iunie 2012, nu de alta, dar ca să nu se uite cumva acest aspect, pesemne în perspectiva viitoarelor fricțiuni interne care se profilează tot mai evident în interiorul USL Timiș și care s-ar putea solda, zic chiar surse din interiorul instituției, cu debarcarea lui Robu de la conducerea Primăriei Timișoara.

Cum de această dată primarul și-a strunit mânia și a recurs la argumente mai solide, așa cum i-ar șade bine mereu unui gospodar pus în fruntea destinelor unui oraș, iată în cele de mai jos și alternativele prezentate, desprinse, potrivit spuselor primarului însuși, direct din proiectul Robu pentru Timișoara: @N

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 25 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 2 ore
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°