- Cultural - nr. 157 / 13 August, 2013 "Nu poti veni de niciunde, decat plecand spre niciunde” – interviu cu scriitorul Nicolae Baciut – -Domnule Baciut, data fiind situatia confuza a valorilor azi, "pacatul neglijarii launtrice” (Andrei Plesu) de care sufera omul actual, va intreb, care trebuie sa fie (sa mai fie) relatia culturii cu cultul si a cultului cu cultura pentru ca legaturile lor sa fie sanatoase si adevarate? Pentru ca, din imbinarea lor, sa se mai reduca din instrainarea aceasta a lumii, in general, si a societatii romanesti, in special? -Cultura are ca radacina, nu doar lexical vorbind, cult(ul). Daca mergem mai departe, cult(ul) asimileaza (tot lexical vorbind) ura, rezultand... cultura! Excludeti ludicul din acest exercitiu si retineti ipoteza. Nasterea culturii din cult, cel putin in spatiul romanesc, argumenteaza legatura istorica dintre cele doua. N-as putea spune ca s-a rupt legatura dintre ele, dar nu mai sunt la fel de aproape ca la-nceputuri. Fiecare a apucat pe cate un drum si si-a conturat o biografie. Cat de importanta e religia nu trebuie decat sa ne intoarcem la o asertiune celebra, care crea o perspectiva... cultului: "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc!”. Era prea categoric, exclusivist, Malraux, dar ramane ideea. Cultura se poate naste din cult, dar si cultul din cultura. Legatura este indisolubila, relatia este de consubstantialitate. Orice marire de distanta dintre ele este paguboasa. Orice neglijare a sinelui, atat in sens cultural, cat si religios, naste monstri. Avem libertate deplina sa-l iubim pe Dumnezeu, nu prin ignoranta, ci prin cultura. Spun truisme, dar nu as vrea sa se creada ca sunt detinatorul absolut al unor astfel de evidente. Cred ca omul se naste ca o fiinta profund religioasa, lipsita de pacat, chiar daca se naste din... "pacat”. Cat poate fi tinut pacatul departe de om poate fi decis si prin cult