Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinel Staicu la DNA: CER SĂ FIU ARESTAT. Nu mai suport!

Publicat in 7Est, marți 13 august 2013 ·

Dinel Staicu se spală pe mâini de şpaga de 1,5 milioane de euro care ar fi ajuns la judecătoarea Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel București. Omul de afaceri a venit, marţi, la DNA, pentru a fi audiat. Dinel Staicu a declarat jurnaliştilor că fratele său a dat 1,5 milioane de lei şpagă avocatelor sale, bani care ar fi trebuit să ajungă la judecătoare.

Dinel Staicu s-a prezentat, marţi, la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul în care judecătoarea Veronica Cîrstoiu este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de Staicu în dosarul BIR.

"Nu eu am dat şpaga de 1,5 milioane de euro. Nu aveam cum, pentru că eram în puşcărie. Fratele meu a vrut să facă o faptă bună şi a pus la bătaie banii ca să pot ieşi din închisoare. Avocatele mele i-au cerut în mod repetat bani, bani pe care spuneau că îi vor da judecătoarelor. Mă îndoiesc că banii au ajuns la judecătoare. Avocatele mele au creat platforma de corupţie. Ele l-au înşelat pe fratele meu", a declarat Dinel Staicu.

"Păcatul meu a fost că l-am prezentat pe fratele meu avocatelor mele. Fratele nu mi-a spus că la fiecare termen, avocatele îi cereau bani ca să mă scape de închisoare. Eu nu am ştiu că banii ajungeau la judecători. Nu am urmărit ce face fratele meu, eu eram în penitenciar", a mai precizat acesta.

Dinel Staicu a mai povestit că luni seară a primit un bilet de la fratele său în care îi spunea că vrea să recunoască tot. Marţi, aceasta s-a prezentat la DNA pentru a fi audiat. Acesta a venit cu tot cu bagaje, pentru că, a spus el, se aşteaptă să fie arestat.

"Mă aştept să fiu arestat. Chiar voi cere să fiu arestat pentru că nu pot să mai suport campania mediatică legată de acest caz", a conchis Dinel Staicu.

(Sursa: rtv.net) Dinel Staicu se spală pe mâini de şpaga de 1,5 milioane de euro care ar

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 3 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 6 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 3 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 9 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum o ora
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 6 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 7 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 4 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 4 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon vizitează mormântul Papei Francisc şi un sanctuar dedicat Fecioarei Maria în prima sa călătorie în afara Vaticanului

News.ro acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut sâmbătă prima sa deplasare în afara Vaticanului, îndreptându-se la aproximativ o oră de mers cu maşina la est de Roma pentru a vizita un sanctuar catolic dedicat Fecioarei Maria şi oprindu-se pe drumul de întoarcere pent

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°