Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir afirmă că noii proprietari ai Rapidului nu au investit niciun ban în echipă

Publicat in Liga2, marți 13 august 2013 ·

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că noii proprietari ai FC Rapid, oamenii de afaceri Nicolae Cristescu şi Adrian Zamfir, nu au investit niciun ban de la preluarea clubului

"Cei de la Rapid nu au investit nimic, reţineţi asta. Am contractele jucătorilor, în perioada asta nu este înregistrat niciun contract. Astea sunt poveşti. LPF a vrut să ajute Rapidul regulamentar. Pentru că pentru mine Rapid era în Liga I. Şi nu o să admit niciodată ca un om, în speţă Duru, să discearnă el pe cine scoate şi pe cine nu scoate din Liga I. Răutatea omenească nu poate să o oprească nimeni. Şi atunci noi am intervenit (n.r. - hotărând disputarea barajului Concordia Chiajna - Rapid). S-ar putea să fi greşit, dar de asta e instanţă supremă. Dar aţi auzit undeva, dacă la judecătorie se dă trei ani, iar la instanţa supremă se dă 13 ani, îi bagă la puşcărie pe ăia care au dat pedepsă de numai trei ani? Dacă s-a greşit, s-a greşit sportiv, unde e vina? TAS a greşit. Noi nu putem trimite o hârtie la ei pentru că nu avem corespondenţă cu TAS. Numai prin federaţie. Cluburile da, dar noi, liga, nu", a adăugat Dragomir.

Totodată, şeful ligii nu crede că Zamfir şi Cristescu aveau semnat un contract de sponsorizare în valoare de trei milioane de euro cu Murfatlar, companie despre care spune că este în insolvenţă. "Să nu îmi spună mie cei de la Rapid că au contract de sponsorizare cu Murfatlar, păi societatea asta e în insolvenţă. Ăia dădeau 3 milioane de euro sponsorizare când sunt în insolvenţă? Ce Dumnezeu! Orice necinste şi nedreptate iese la lumină. Eu am ajutat Rapidul de-a lungul timpului, am căutat chichiţe în regulament, iar ei în permanenţă m-au înjurat", a precizat Dragomir.

Preşedintele LPF a afirmat că actualii proprietari ai FC Rapid au dorit să dispute barajul de

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 22 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 32 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 28 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 43 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°