Consiliul Local Baia Mare s-a întrunit în şedinţă extraordinară pentru a dezbate, în principal, problema pieţelor aflate în parohia SC Piaţa Aliment SA. În premieră, consilierii şi primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, au luat câteva hotărâri care vor duce, probabil, la un război total pe pieţele oraşului. Ceea ce nu s-a întâmplat de 20 de ani, poate se va întâmpla acum.
Problema pieţelor administrate de SC Piaţa Aliment SA este în atenţia consilierilor şi a primarului de mult timp. S-a încercat, în ultimii doi ani, găsirea unei soluţii care să ducă la modernizarea acestor pieţe, la utilarea lor cu mobilier adecvat şi instalaţii de frig, de spălare a mărfurilor. Administratorii societăţii, că au fost şi poate mai sunt mai mulţi, după ce a izbucnit un scandal între ei, au promis că vor face multe şi frumoase, dar nu au făcut. A fost oarecum hazliu, în urmă cu ceva timp prezentarea unui proiect de modernizare a pieţei Izvoarele pe baza unui proiect care ar fi urmat să fie realizat de un profesor universitar din Bucureşti, parcă era vorba chiar de decanul Universităţii de Arhitectură din capitală.
Este ciudat să vii cu o astfel de propunere în condiţiile în care în Baia Mare sunt arhitecţi de top. Probabil a fost o fumigenă aruncată spre ameţirea auditoriului.
Nu s-a întâmplat nimic, evident, iar cei de la SC Piaţa Aliment SA dau vina pe administraţie, pe primar pentru acest eşec.
În acest context, Cătălin Cherecheş a iniţiat câteva proiecte de hotărâre, le-am putea denumi istorice, prin care administrarea şi exploatarea acestor pieţe a fost trecută la Serviciul Ambient Urban, din cadrul Primăriei Baia Mare.
S-a aprobat un regulament de funcţionare şi cea mai importantă hotărâre, prin aprobarea acestor hotărâri îşi încetează aplicabilitatea HCL prin care terenul de sub pieţe era concesionat societăţii.