Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Putem bate Steaua!" Grigoraş speră să dea lovitura în Ghencea

Publicat in Pro Sport, marți 13 august 2013 ·

CFR l-a prezentat ieri pe Petre Grigoraş şi speră să dea lovitura sâmbătă, pe Naţional Arena

Petre Grigoraş este conştient că CFR este cea mai importantă bornă din cariera sa

Noul tehnician va schimba modulul de joc, în ofensivul 4-3-3

Formaţia din Gruia l-a prezentat oficial pe Petre Grigoraş (48 de ani), tehnician care a semnat pentru un sezon cu CFR Cluj. După ce a supervizat antrenamentul de ieri dimineaţă, condus de „secundul” Marian Dinu, Grigoraş a apărut în faţa presei. „Pentru mine, toţi jucătorii sunt egali, au aceleaşi şanse să joace, indiferent de naţionalitate şi nume. Nu vin să fac revoluţie aici, o luăm de la zero, nu mă interesează dacă au fost sau nu probleme în vestiar”, a început Grigoraş.

Laude pentru Steaua

Noul tehnician al triplei campioane a României ştie că numai rezultatele îl vor ţine în funcţie în Gruia. CFR a avut 15 antrenori de la promovarea din 2004, niciunul nereuşind să reziste un sezon întreg din 2007-2008 încoace. „CFR e cea mai mare provocare a carierei mele şi sunt pregătit pentru a antrena la acest nivel. Dacă nu voi fi capabil să gestionez problemele, voi pleca, nu va fi nicio problemă”, a spus Grigoraş. Acesta va debuta sâmbătă seara pe banca formaţiei din Gruia, în deplasare cu Steaua. „Ei sunt într-o formă foarte bună, dar mergem să batem. Nu suntem victime sigure. CFR a demonstrat că se poate bate cu orice, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern”, a spus cu încredere Grigoraş.

Va schimba sistemul de joc

Ce aduce nou Grigoraş? Tehnicianul vrea să schimbe sistemul de joc, din 4-4-2 în 4-3-3, urmând să joace mult mai ofensiv. El a decis să îl readucă la echipă pe Vasile Maftei, exclus din lot iniţial de Rednic. De asemenea, Cadu a fost prezent la şedinţa de pregătire de ieri. Singurii absenţi au fost Stăncioiu şi Pedro, accidentati. Grigoraş a programat toate antre

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Mediafax acum 23 minute
Medicii au declarat că cel puțin 30 de persoane au fost ucise în timp ce așteptau ajutoare, pe măsură ce foametea în zonă se agravează. Ordinul militar de evacuare, care ar putea semnala un atac iminent asupra cartierelor din Deir al-Balah, a alarma

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum 59 minute
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Ultima zi de EC 2025 vine cu surprize boombastice și primele abonamente pentru EC 2026

NapocaNews acum 24 minute
Duminică, ultima zi a festivalului Electric Castle 2025 de la Bonțida se trăiește intens și până la ultima secundă. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi decla

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°