Guvernul ceh şi-a prezentat oficial demisia marţi, dar îşi va exercita atribuţiile până la alegerile anticipate, a anunţat preşedintele Milos Zeman. Astfel că incertitudinea politică se prelungeşte la Praga în contextul în Guvernul nu a reuşit săptămâna trecută să câştige încrederea Legislativului.
În scopul de a înlocui Guvernul de centru-dreapta condus de Petr Necas, căzut în iunie după arestarea colaboratoarei şi amantei acestuia, Jana Nagyova, acuzată de corupţie, preşedintele Milos Zeman a numit pe 10 iulie Cabinetul de tehnocrat condus de economistul de stânga Jiri Rusnok. "Permiteţi-mi să vă încredinţez sarcina de a vă îndeplini atribuţiile până la numirea viitorului guvern, sperând că va exista unul după viitoarele alegeri", a declarat şeful statului ceh, scrie Mediafax. După data de 20 august, Parlamentul urmează să se pronunţe în legătură cu autodizolvarea.
Desemnarea lui Rusnok, fost ministru social-democrat, la conducerea unui "Guvern de experţi", a generat nemulţumirea coaliţiei în exerciţiu. "Din nefericire, preşedintele nu a calmat situaţia. Dimpotrivă,Rusnoka provocat un tsunami", declara atunci vicepreşedintele partidului de dreapta ODS, Martin Kuba.
Rusnok, în vârstă de 52 de ani, a format Guvernul care, odată aprobat de şeful statului, a trebuit supus în decurs de 30 de zile unui vot de încredere din partea deputaţilor, ceea ce încă de atunci se anunţa a fi o misiune imposibilă. "Acest Guvern nu are nicio şansă să fie aprobat de Camera inferioară şi să impună un buget pentru 2014", anunţa Miroslav Kalousek, vicepreşedintele partidului de dreapta TOP 09.
Guvernul ceh şi-a prezentat oficial demisia marţi, dar îşi va exercita atribuţiile până la alegerile anticipate, a anunţat preşedintele Milos Zeman. Astfel că incertitudinea politică se prelungeşte la Praga în contextul în Guvernul nu a reuşit săptămâna trecută să câştige î