Străzile Andrei Şaguna şi Cotită au fost pavate pentru a deveni pietonale, însă în permanenţă pe cele două străzi circulă maşini şi sunt ocupate de autoturisme parcate. Străzile Baba Novac şi Mihail Kogălniceanu ar putea deveni pietonale.
În urmă cu patru ani, autorităţile locale clujene anunţau planurile de pietonalizare a mai multor zone din centrul oraşului, printre care şi străzile Andrei Şaguna sau Cotită. Cu prima s-a reuşit pavarea, nu şi restricţionarea circulaţiei auto. “Deşi s-a semnalat în mai multe rânduri că pe strada Andrei Şaguna circulă maşini, iar o parte din stradă e folosită ca parcare, Primăria Cluj-Napoca nu e în stare să gestioneze situaţia”, spun reprezentanţii PNL Cluj-Napoca.
În primăvara acestui an, la fel ca în 2012 şi 2011, municipalitatea clujeană a promis terase şi târguri pe strada Andrei Şaguna, fără ca aceste promisiuni să se concretizeze însă. În oricare zi a săptămânii, pe jumătate din stradă sunt parcate maşini şi asta pentru că unul din cei doi stâlpişori instalaţi, mai precis cel care ar trebui să limiteze accesul auto pe “pietonală” (dinspre intersecţia străzii David Ferenc spre strada Regele Ferdinand), nu funcţionează. Iniţial, primăria a anunţat că “accesul auto este permis doar pentru riverani, cu condiţia parcării în incintă, fiind interzisă staţionarea pe trotuar şi carosabil; de asemenea, va fi permis accesul serviciilor publice sau de intervenţie”. Astăzi, chiar dacă e interzis, mereu sunt maşini parcate pe trotuar.
O altă stradă urmează să fie modernizată şi destinată traficului pietonal: strada Baba Novac. “Dacă şi această “bijuterie” a Clujului, asa cum o anunţă domnul primar, va fi ocupată de maşini la fel ca alte străzi pavate din centru, nimeni nu câştigă nimic. Şi ne gândim ce se va întâmpla şi cu strada Mihail Kogălniceanu, anunţată ca viitoare arteră pietonală. Fără politici coerente de punere în