Dacă n-aţi observat, deciziile majore în Gruia nu le mai ia Paszkany, ci Cadu. Acest obscur fundaş portughez devenit cunoscut prin anii săi de fotbal din România a scăpat de complexul mediocrităţii şi a prins un tupeu pe care fotbalişti mult mai mari ca el nici nu se gândesc să-l aibă vreodată. Vestiarul i se prosternează, antrenorii, dacă nu-i aduc ofrande, rezistă cel mult trei-patru etape. Uhrin poate depune mărturie, Rednic e un episod de dată recentă, iar Grigoraş, proaspăt instalat, nu-şi permite încă fraze care să-l vizeze pe cel care dă tonul soarelui să răsară.

Ieri, în timp ce Grigoraş vorbea la televizor cântărindu-şi fiecare silabă, pe ecran curgeau imagini cu meciul de la Vaslui. La unul dintre goluri, marele Cadu a dat cu popoul de pământ după o fentă a lui Wilk. La alt gol, Antal i-a luat faţa ca-n curtea şcolii şi a marcat de lângă el ca de lângă sobă. La încă o fază, măreţul căpitan gâfâia şi privea, cu mâinile pe genunchi, cum adversarii combină în careul lui.

Bineînţeles, Cadu nu e doar un destoinic căpitan şi un mare fotbalist, ci şi un incomensurabil caracter. Dată fiind această însuşire morală, nu se pune problema ca el să-l fi lucrat pe Rednic. Cum să facă aşa ceva un căpitan, cum să întreprindă acţiuni care să diminueze bugetul de puncte al echipei? Cadu e corect şi cu asta basta!

Dacă e corect ca om, înseamnă că e la pământ ca fotbalist! Că abia mai merge, că ajunge ultimul la minge, că nu mai are forţă şi că trăieşte dintr-o educaţie tactică deprinsă undeva demult, când era el tânăr şi se chinuia să prindă lotul pe la Pacos Ferreira.Trăieşte din bătut de penaltyuri şi, în momentele de contemplaţie, din scosul dinţilor lui Milanov.

Sigur că acum, cu un antrenor nou, Cadu revine în lot, în echipa de start şi în posesia banderolei. Posibil să fi greşit Rednic când l-a scos din lot crezând că l-a trădat, dar Rednic