L-a citit Ion Iliescu pe Platon? La urma urmei, de ce nu? La Institutul Energetic din Moscova, combaterea filozofiei idealiste cerea, poate, și cunoașterea făptașului. În schimb, e sigur că, în tinerețe, Bunicuța a auzit de Leucip și Democrit, "părinții materialismului", i-a cunoscut, ca studentă, pe Euclid, pe Arhimede și pe Isaac Newton și, firește, ca ingineră hidrotehnistă, are habar cine au fost Pascal și Bernoulli. Aceste lecturi științifice au fost întretăiate de citatele din Marx, din Lenin și din autori împușcați la revoluție, dar așa, în mare, experiența intelectuală a lui Ion Iliescu pare acceptabilă. Înainte de '89 avea o reputație de intim al artiștilor. Frecventa teatrele, mergea la concerte, îi citea pe Paler, pe Buzura, pe Țoiu, pe Breban și poate că îi comenta, la Editura Tehnică, cu puțin subînțeles. Eu însumi l-am întîlnit în anul 2000 la Operă, în pauza baletului Rigoletto, iar între oamenii de cultură ai PSD-ului e cunoscut ca un asiduu cititor al lui Lester Brown.

Cît de deștepți, cît de educați, cît de pregătiți sînt oamenii care ne conduc, de două decenii, prin labirintul viitorului? Sînt ei destul de buni să stea în fruntea unei țări? Au ei puterea intelectuală necesară? Au ei cultura minimă ca să priceapă ceva din sensul istoric, din importanța trecutului, din tîlcul prezentului, din devenirea unei națiuni? Au ei instrucția necesară ca să conducă statul, să-i servească interesele? Au arătat ei viziune, capacitate de a gîndi global, inteligență, fantezie, spirit sau măcar vorbe de duh? A rămas ceva stabil, durabil, bun de ținut minte de pe urma lor? Capul lor a avut vreun aport la sentimentul de mîndrie națională?

Înainte de a fi hoți, liderii noștri, aleși de noi, se arată a fi proști. Fără excepție, sînt oameni de condiție intelectuală mai degrabă banală, lipsiți de sclipire și de farmec spiritual. Sînt proști nu față de c