Echipele de volei de la SCM-U Craiova vor participa, în perioada precompetiţională, la câteva turnee amicale. Oficialii echipei, Dan Pascu şi Berti Văsuică, au acceptat deja să participe la câte un turneu, băieţii la Cluj, iar fetele la Dej.
Turneul de la Cluj este programat în perioada 20 - 21 septembrie, cu participarea echipei gazdă, CSU „U“ Cluj, SCM-U Craiova, Remat Zalău şi Unic Piatra Neamţ. Turneul feminin va fi la Blaj, cu participarea a patru formaţii: Volei Alba Blaj, SCM-U Craiova, CSU Medicina CSS Târgu Mureş şi campioana Ştiinţa Bacău.
Dacă săptămâna trecută, după ce s-au reunit, voleibaliştii vicecampioni au făcut antrenamente fizice pe pista de atletism a stadionului „Ion Oblemenco“, începând de aseară, elevii lui Dan Pascu şi Claudiu Mitru au intrat în Sala Polivalentă şi vor introduce şi mingea în „meniu“.
Jucătorii care alcătuiesc lotul alb-albastru sunt: Laurenţiu Vînătoru, Laurenţiu Lică, Florin Voinea, Mihai Dumitrache, Bogdan Bratosin, Teodor Milotin, Nicu Ghionea, Filip Todor, Vladimir Jovic, Ionuţ Manda, Dragoş Toma şi Emanuel Gurschi. Noutăţile sunt Lică, Voinea, Manda şi Stevanovic, Nemanja Stevanovic şi Vladan Aleksic.
Turul cu olandezii, pe 23 octombrie în Bănie
Craiova va lupta pe trei fronturi sezonul viitor, campionat, cupă şi Cupa CEV. Pascu crede că lupta pentru podiumul Diviziei A1 va fi strânsă şi vede Constanţa favorita principală la cucerirea unui nou titlu naţional: „Constanţa încearcă să intre în grupele Ligii Campionilor şi este în discuţii cu jucători de top din Europa. Zalăul şi-a mărit bugetul pentru că anul trecut nu le-a ajuns bugetul să câştige titlul“.
După mulţi ani, oltenii vor juca într-o cupă europeană, CEV Cup, iar în primul tur au ca adversară vicecampioana Olandei şi câştigătoarea Cupei, Firm X Orion. Meciul tur va fi pe 23 octombrie în Polivalenta din Bănie, iar ret