Un grup de 12 copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, care participau la un campionat de fotbal pentru juniori în Braşov, au ajuns, astăzi, la Spitalul de Boli Infecţioase, după ce au acuzat stări de ameţeală, greţuri şi vărsături.
Potrivit reprezentantului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Marian Terciu, iniţial, s-a cerut ajutorul medicilor prin Serviciul 112 în jurul orei 11:00 pentru doi copii care se simţeau rău.
Ulterior, organizatorii campionatului de fotbal pentru juniori au cerut ajutor pentru alţi zece copii cu vârste între 12 şi 14 ani.
„Au fost trimise mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD care au preluat copiii şi i-au transportat la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov cu posibilă toxiinfecţie alimentară. Copiii acuzau stări de ameţeală, dureri de burtă şi vărsături”, a declarat Terciu pentru Mediafax.
Organizatorul campionatului sportiv, Ciprian Jurubescu, a spus că medicii de pe Ambulanţă i-au comunicat că nu ar fi vorba despre o toxiinfecţie alimentară, ci copiii s-ar fi simţit rău din cauza căldurii şi a deshidratării.
La campionatul de fotbal pentru copii participă circa 2.500 de copii din mai multe judeţe ale ţării.
Un grup de 12 copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, care participau la un campionat de fotbal pentru juniori în Braşov, au ajuns, astăzi, la Spitalul de Boli Infecţioase, după ce au acuzat stări de ameţeală, greţuri şi vărsături.
Potrivit reprezentantului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Marian Terciu, iniţial, s-a cerut ajutorul medicilor prin Serviciul 112 în jurul orei 11:00 pentru doi copii care se simţeau rău.
Ulterior, organizatorii campionatului de fotbal pentru juniori au cerut ajutor pentru alţi zece copii cu vârste între 12 şi 14 ani.
„Au fost trimise mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD care au preluat copiii şi i-au transportat