Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Lobbyştii cianurii de la Casa Albă şi din Ambasadele din România şi UE (documente în avanpremieră)

Publicat in Vox Publica, marți 13 august 2013 ·

Priviţi imaginea de mai jos. E lista oficială a persoanelor care au făcut lobby pentru Gabriel Resources la Washington. Conform datelor de pe site-ul de monitorizare al acestui tip de activităţi „Influence Explorer”. În drepta vedeţi şi sumele încasate (între 2007 şi 2008):

Câteva date, tot oficiale, despre Stuart Eizenstat, una dintre persoanele din această listă:

Stuart Eizenstat are peste 15 ani de serviciu public în trei administrații ale SUA. A fost consilierul pe politică internă a președintelui Jimmy Carter (1977-1981), ambasador al SUA pe lângă Uniunea Europeană, subsecretar de stat pentru Comerț Internațional, subsecretar de stat pentru Afaceri Economice, Afaceri și Afaceri Agricole și secretar adjunct al Trezoreriei în administrația Clinton (1993-2001). În timpul administrației Clinton, el a avut un rol important în dezvoltarea de inițiative internaționale cheie, inclusiv negocierile Agendei transatlantice cu Uniunea Europeană și alte negocieri de acorduri cu UE. În 1997 a condus delegația SUA la negocierile Protocolului de la Kyoto, privind încălzirea globală (protocol pe care SUA nu l-a semnat).

Munca lui Eizenstat la Covington & Burling se concentrează pe rezolvarea problemelor internaționale de comerț și de dispute de afaceri cu guvernul SUA și guverne străine, precum și a tranzacțiilor comerciale internaționale și a reglementărilor în numele companiilor americane și altor companii din întreaga lume.

***

Şi acum date, mai puţin oficiale, din documente interne: „Gabriel Resources are o bună relaţie cu ambasadorul SUA Mark Gitenstein (“front door ” relationship – n.t.) prin intermediul lui Stu Eizenstat. Mark mi-a mărturisit acest lucru în conversaţii private. Mark mi-a spus de asemenea confidenţial că a pleda cauza lui Gabriel nu va fi nici simplu nici uşor. El speră că Gabriel se va alătura altor investitori din SUA

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum 58 minute
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum 48 minute
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 13 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 14 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 13 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°