Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALIMPEȘTI: Pui de șarpe la robinet

Publicat in Pandurul, miercuri 14 august 2013 ·

Pui de șarpe la robinet. Asta a descoperit un localnic din comuna Alimpești în cană, după ce a luat apă de la robinet. Bărbatul a rămas șocat când a văzut că în cană se mișcă ceva și mare i-a fost mirarea să vadă chiar de un pui de șarpe de apă. Dumitru Manea este speriat, pentru că mereu a consumat apă de la robinet și speră să nu fi înghițit așa ceva vreodată. După experiența de astăzi, gorjeanul s-a jurat că nu va mai bea apă decât din fântână.

Dumitru Manea consumă de ani buni apă de la sistemul de alimentare al comunei. În special în perioada de vară, gorjeanul oprea apă în sticle și le băga la frigider, ca apa să fie cât mai rece în zilele caniculare. Asta făcea până ieri, pentru că gorjeanul este decis acum să consume numai apă din fântână. Dumitru Manea a luat apă de la robinet să se bărbierească și a văzut că se mișcă ceva în pahar. I s-a părut ciudat și a vrut să vadă ce este. A rămas șocat când a văzut că pe lângă apă, a luat de la robinet și un pui de șarpe. „Dacă nu eram atent și beam, putem să-l înghit. Mi-e frică să nu fi pățit așa ceva până acum, pentru că eu opream apă și erau și sticle închise la culoare. Este vai de noi. La așa ceva nu m-am gândit”, a spus Manea.

Un vecin a pățit la fel

Acesta nu este un caz singular în comuna Alimpești. Și un vecin de-al lui Dumitru Manea a pățit același lucru, însă bărbatul nu a fost crezut în comunitate. „A mai pățit un vecin așa, dar am crezut că glumește. Nu mi-a venit să cred. Acum am pățit și eu și m-am învățat minte. Nu mai beau apă decât din fântână. M-aș duce să îmi fac și ceva analize, să mă asigur că nu am nimic grav și că totul este în regulă”, a mai spus Dumitru Manea.

Fac haz de necaz

Soția bărbatului face acum haz de necaz și povestește că soțul i-a spus că nu cumva să-i fi crescut burta din cauză că a înghițit vreo lighioană. „Eu nu mai beau apă de la pompă și soțul me

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion prăbuşit în Coreea de Sud. La bord se aflau 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului

Mediafax acum 41 minute
Un avion s-a prăbuşit pe un aeroport din Coreea de Sud. La bord se aflau 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Echipele de intervenţie au reuşit să salveze doi oameni.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 2 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 10 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 10 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 11 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 9 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 10 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 10 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°